x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Antipudibonderia - Fara catfight

Antipudibonderia - Fara catfight

10 Sep 2006   •   00:00
Antipudibonderia - Fara catfight

Acum cativa ani, cand eram tanar si ghidus, umblam cu mai multe femei in acelasi timp. Doua dintre ele, Mariana si Mirela, s-au luat la bataie. A fost o faza clasica, exact ca in filmele cu prosti. In timp ce beam o bere si ma dragaleam cu Mariana, o blonda uscata, fara tate, a aparut din senin Mirela, o tipa tiganoasa si solida, care a intrebat sec: quot;"Cine-i curva asta#63;quot;".

quot;"Curvaquot;" a protestat printr-o serie de injuraturi si toata treaba s-a lasat cu o paruiala pe cinste, cu rasturnat masa si tranteli pe dalele de piatra, totul pigmentat cu un bogat repertoriu de urari soferesti de mama. Eu, in loc sa ma bag sa le despart, m-am uitat cuminte cum isi cara fetele suturi si pumni in aplauzele asistentei profund impresionate, de pe terasa unde eram spatializati. A avut castig de cauza Mirela, aflata intr-un evident avantaj fizic datorita gabaritului serios. Bineinteles ca dupa episodul asta demn de quot;"Tradati in dragostequot;" sau mai stiu eu ce emisiune tampita, am fost parasit de ambele competitoare. Am constatat insa ca-mi plac bataile intre femei, care sunt chiar usor excitante.

O industrie

M-am uitat pe net dupa lupte intre femei si am observat ca in quot;"tarile dezvoltatequot;" e o adevarata industrie a caft-urilor intre cucoane de tot soiul, grase, slabe, tinere, batrane, nude sau imbracate. Se organizeaza competitii, se pun pariuri, se fac filmulete care se vand pe bani grei. In America si Japonia e la moda quot;"pro-wrestlingulquot;" feminin, care e un stil destul de dur cu suturi in cap si pumni in mutra, dati artistic, fiindca majoritatea quot;"show-urilorquot;" sunt aranjate de dinainte. Europenii, ceva mai blanzi, prefera luptele erotice, o varianta de bataie combinata cu oarece lesbianism. De multe ori acestea sunt organizate in noroi, miere, ulei sau alte vacsuri. Apoi am incercat sa ma interesez daca exista cafteli intre femei, facute in cadru organizat, si in Romania. In acea perioada nu am gasit mare lucru. Apoi, de cand cu rubrica de sex prezenta, m-am gandit sa reiau cautarile.

La noi, aproape nimic

Am dat un search, acum vreo doua saptamani, pe paginile in limba romana de pe Google. Mai intai am dat peste un articol din defunctul ziar National care facea vorbire despre niste pocneli dure organizate de domni tigani, cu pariuri cu tot, undeva prin Parcul IOR. Am vazut ulterior ca fix acelasi articol, cu mici modificari titlul schimbat, aparuse cateva luni mai tarziu in gazeta Gardianul, sub o alta semnatura. Il cunosteam pe cel care scrisese in National, un amic reporter care a recunoscut ca toata povestea era o fantezie de-a lui, o facatura scoasa din nas menita sa mai umple niste pagini intr-o zi de luni. N-am descoperit catfight, dar am dat in schimb peste un frumos plagiat, fiindca autoarea din Gardianul ciordise cu tupeu proza baiatului. Am mai continuat explorarea pe net si am dat peste doua grupuri yahoo, lupte#95;intre#95;femei si catfightromania, cu o tarla de membri, dar aproape toti masculi. Printre ei am dat si peste quot;"mia#95;catfighterquot;", care se declara tipa si sustinea ca se bate profesionist, obicei dobandit in urma unei calatorii la cules de capsuni prin Spania.

I-am dat un mesaj ca vreau sa ne facem prieteni pe messenger, recomandandu-ma drept un mare organizator de lupte erotice intre dame. Mia s-a dovedit a fi in cele din urma un domn, Nicu Predescu, si el un potential manager de femei razboinice, care voia sa-si deschida o afacere cu filmulete filmate cu webcamul si distribuite contra cost in putredul Occident. I-am promis, bineinteles, c-o sa-l las sa filmeze quot;"luptatoarelequot;" mele, pe care o sa le import tocmai de la Chisinau si Minsk in urmatoarele trei-patru luni. Cum termenul nu a trecut, probabil ca dl Predescu asteapta cu infrigurare.

O veste de la mare

Week-end-ul trecut am stat si m-am gandit vreme indelungata daca sa plec la munte sau la mare. Neinspirat am ales sa ma duc la Campina, pe motiv ca acolo berea e mai ieftina ca la Vama Veche. Spre dezamagirea mea am aflat cand deja eram la loc in Bucuresti ca un domn primar prin Sectorul 6, Cristian Poteras, care e in acelasi timp si presedintele Federatiei Romane de Lupte, a pus de o tranta intre gagici, botezta snob quot;"wrestling beachquot;", in fata unui hotel din Mamaia. Cica s-ar fi batut intre ele nu mai putin de 24 de doamne si domnite, la categoriile grea si usoara. M-am cam inverzit de ciuda cand am aflat ce minunatie am ratat. Apoi, mi-a mai trecut putin in momentul in care mi-am dat seama ca tot intr-o neagra necunoastere a evenimentului au trait si toti aia care atarna prin grupurile specializate de pe net.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul