x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Bruxelles - Imblanzirea scepticilor

Bruxelles - Imblanzirea scepticilor

de Irina Cristea    |    28 Apr 2006   •   00:00
Bruxelles - Imblanzirea scepticilor
Corespondenta din Bruxelles
O vizibila schimbare de ton caracterizeaza, de ceva vreme, discursurile europarlamentarilor germani atunci cand vine vorba despre Romania.

Perioada cand insasi ratificarea de catre Bundestag a Tratatului de aderare era pusa sub semnul intrebarii si al scepticismului pare lasata in urma. Drept dovada stau luarile de pozitie exprimate zilele acestea la Bruxelles, unde Romania a avut parte de mesaje ferme de incurajare tocmai din partea acestei tabere germane, mai degraba sceptice. Un preludiu al declaratiilor recente a fost insa vizita pe care un grup de europarlamentari a facut-o la Bucuresti si Timisoara. Lideri importanti ai crestin-democratilor germani au vrut sa se convinga la fata locurilor ca reforma din Romania nu se face doar prin rapoartele transmise institutiilor europene.

TRECUT POSOMORAT. Reprezentantii Partidului Popular European (PPE) si-au "aratat coltii" anul trecut, dand mari emotii oficialilor romani. Cand parlamentarii europeni reuniti in plen se pregateau sa dea Romaniei avizul favorabil in vederea semnarii Tratatului de Aderare, popularii au vrut sa propuna amanarea procedurii. Ei au spus atunci ca aderarea in 2007 a Romaniei si Bulgariei ar presupune cheltuieli suplimentare pentru Uniunea Europeana. Dupa discutii si negocieri intense la nivelul liderilor politici din Legislativul UE, popularii au abandonat ideea. Votul nu a fost lipsit de emotii, dar s-a incheiat cu necesarul aviz favorabil.

SUSTINERE. Cea mai recenta declaratie, care n-a fost de natura sa dea incredere autoritatilor romane, a fost consemnata chiar la inceputul lunii. Atunci, Hartmut Nassauer si Markus Ferber l-au criticat direct pe comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn. Ei au spus ca raportul de monitorizare pe care Comisia il va face public la 16 mai nu ar trebui sa contina o recomandare privind data aderarii. La nici o luna de la aceste interventii, Markus Ferber a luat cuvantul in dezbaterea de miercuri privind aderarea Romaniei si a Bulgariei. Nu a mai pomenit de amanarea aderarii si nici macar de amanarea pentru la toamna a recomandarii Comisiei. Ce-i drept, a facut-o implicit, spunand ca "le cerem celor doua tari sa mentina ritmul reformelor si sa nu stea cu bratele incrucisate dupa raportul din 16 mai". Or, numai o tara cu sacii aderarii in caruta ar putea fi suspectata ca ar lua piciorul de pe pedala de acceleratie. Fara sa pice in extrema unei sustineri fara rezerva, Markus Ferber a soliciat Comisiei sa se asigure ca statelor in curs de aderare le-a ramas suficient timp pentru a-si acoperi restantele. La restante s-au referit crestin-democratii germani si in cursul vizitei la Bucuresti. "Ne-ar fi placut ca unele dintre masurile pe care le-ati luat sa le fi luat mai devreme", au spus saptamana trecuta. Dincolo de intarzieri, mesajul a fost ca grupul crestin-democrat pleaca de la premisa unei aderari la 1 ianuarie 2007, chiar daca Romania se confrunta cu unele probleme.

NUCA TARE
Popularul german care are o atitudine mai dificila in privinta Romaniei este acum Elmar Brok. Presedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European (AFET). El este cel care a insistat ca dezbaterea de miercuri sa aiba loc, desi era clar ca Olli Rehn nu va sufla o vorba despre recomandarile pe care le va face in raport. Brok a fost chiar acuzat ca nu este favorabil unei aderari in 2007 a celor doua tari, ceea ce l-a facut sa reactioneze in plen. Brok a spus ca nu vrea decat sa obtina raspunsuri pentru cei care critica Romania si Bulgaria. Tot el promoveaza intens ideea unui sistem de monitorizare foarte strans pentru cele doua tari. Idee pe care, in contrapartida, liberalii europeni o considera nedreapta si discriminatorie.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul