x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Bucatari in greva

Bucatari in greva

11 Mai 2005   •   00:00

Personalul care se ingrijeste ca europarlamentarii sa fie hraniti zilnic intre activitatile lor s-a hotarat sa intre in greva.



Motivul este cat se poate de simplu si pare desprins din realitatile romanesti, numai ca are alte coordonate, mai ales cand vine vorba de salariul pe care personalul cantinelor din institutiile europene il primeste. Cei 1.000 de euro pe care angajatii bucatariilor ii primesc sunt considerati o suma infima pentru munca asidua pe care acestia o depun. Dovada sta si mica revolta pe care acestia au initiat-o la inceputul lunii aprilie, cand au organizat un miting in fata sediului Legislativului de la Strasbourg. Chiar daca au fost lasati sa "moara de foame" cateva zile si si-au adus pranzul la pachet, deputatii europeni au ramas imuni la cererile grevistilor. Nici salariile nu le-au fost marite si nici conditiile de munca nu le-au fost imbunatatite. De altfel, pentru a le taia avantul protestatarilor pe durata mitingurilor, Comitetul administrativ al Parlamentului a angajat temporar personal care sa asigure functionarea macar partiala a cantinelor. Angajatii, chiar daca s-au bucurat si de solidaritatea bucatarilor si a ospatarilor care lucreaza pentru celelalte institutii europene si chiar pentru sediul NATO, au renuntat la greva de teama sa nu ramana fara locuri de munca. Saptamana trecuta insa, protestele au fost reluate, la o scara mai mare de aceasta data, si se pare ca ecoul lor a avut efect, mai multe intalniri intre reprezentantii personalului si cei ai firmei care a intermediat angajarea lor fiind fixate. (Maria Toader)

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul