Intuneric cu gust de lapte

 

 

 

 

Valeria [i Virgil Og`[anu n spectacolul 〞Tat`l", la Teatrul L.S. Bulandra

Probabil ca fiecare dintre noi simte la un moment dat in viata gustul celebrei "Madelaine" a lui Proust. O vineri seara oarecare, fara gust, fara culoare. Sala Izvor a Teatrului Bulandra. Unul dintre nenumaratele spectacole ale Bucurestiului: "Tatal" de August Strindberg.  

A trecut ceva timp de cand n-am mai vazut un spectacol montat de Catalina Buzoianu. Atmosfera in care patrund incepe sa-mi fie din ce in ce mai familiara. Ma asez pe scaun si incerc sa las intunericul sa desparta cele doua lumi. Si gustul acela bine cunoscut, dar inca imposibil de reperat, imi inunda intreaga fiinta. Alunec in intimitatea apasatoare a lumii lui Strindberg: o camera rece, dominata de scaune impunatoare, amintind mai degraba a sala de judecata, si de o policioara incarcata de nenumarate sticle din care insa nu se bea niciodata.  

Panourile din spate creeaza un univers straniu, compunand ele insele o lume, prin imaginile proiectate din spate, ca un ciudat album de fotografii alb-negru aflate in miscare. Lugubrul acestei atmosfere dominate de stafii si de zgomote stridente uneori sau de muzica alteori se destrama o data cu intrarea in scena a doicii interpretate de Doru Ana (cu o discretie de act artistic). Doica se dovedeste a fi personajul-cheie al piesei, reprezentand lumea apusa a copilariei, o lume cu gust cald de lapte matern, oferit printr-un ritual de fiecare seara copilului devenit acum - "tatal".  

Cana cu lapte marcheaza legatura profunda dintre cei doi, transformandu-l pe marele savant, pe tatal de familie, intr-o simpla jucarie in mainile doicii, capabila sa faca din el, iarasi, un copil. Virgil Ogasanu, cu o forta incredibila, reuseste sa se transfigureze scenic din sot in copil si apoi in tata, pentru ca in final sa se lase invins de propria copilarie pe care doica i-o intinde drept cursa pentru a-l imbraca in camasa de forta. Shakespeareana intrebare "A fi sau a nu fi" se converteste aici in "A manca sau a fi mancat", iar raspunsul il da tot el prin propria moarte, cazandu-le prada astfel celorlalti. Lumea in care se trezeste inchis de sotia-mama este una a nebuniei, dominata de puteri hipnotice ("Tu ai putea sa ma faci sa vad o piersica intr-un cartof decojit"), in acelasi timp absurda, intunecata.  

Aplauzele de la final imi aduc si cheia pe care o cautam prin memorie. E gustul de mult uitat al montarilor Catalinei Buzoianu, care intr-o vreme m-au facut sa ma indragostesc ireversibil de teatru. .

 

INGREDIENT: TEMPERA

"Chagall a sosit la Paris cu tarana ruseasca lipita de talpile ghetelor sale, aducand cu sine o viziune poetica, cu radacinile pierdute in viata si in folclorul rus, viziune pe care n-a pierdut-o niciodata." Asa il caracterizeaza in cateva cuvinte criticul de arta Herbert Read, cuvinte care reusesc sa surprinda ceva din esenta creatoare a unui artist plastic unic prin maniera de abordare picturala. Tematica si bogatia sa coloristica se infratesc intr-un joc fecund al basmului. Chagall s-a nascut intr-un mediu deloc artistic, intr-o familie modesta din Vitebsk, oras in Rusia. Originalitatea universului chagallian se datoreaza mult acestui mediu, a carui frumusete feerica e reformulata intr-o pulsiune creatoare unica. Mediul rural, zugravit adeseori de artist, e reimaginat din elementele lui esentiale. Simbolul cocosului, intre acestea: cantecul lui reinventeaza ziua. Imaginea lui, la Chagall, reinventeaza spatiul si lumina. El te poate apara de influentele malefice ale duhurilor noptii. El le alunga din case daca satenii au grija sa-i puna efigia pe usa. Si tot cocosul inghite intunericul, slobozind soarele o data cu primul sunet. (Viorica Romascu)