x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Lapte, miere si taboule

Lapte, miere si taboule

17 Aug 2005   •   00:00
GARGANTUA SI PANTAGRUEL
Traditii si obiceiuri pe care oamenii le respecta cu sfintenie. O tara "a laptelui si a mierii", caci asa este supranumit Libanul, locul in care vom poposi astazi intr-o noua si "apetisanta" calatorie gastronomica. Numai ca, de data aceasta, sfatul meu este sa va luati un carnetel in care sa va notati denumirile preparatelor, caci vom avea mult de furca!

SPECIAL. In bucataria libaneza vom descoperi o paleta larga de mancaruri care mai de care mai ingenios preparate. Dar apetisante, n-avem ce reprosa! Pentru a simti din plin gustul bucatelor de aici, care, de multe ori, la prima vedere nu par foarte atragatoare, trebuie sa te lasi purtat de savoarea acestora. Si, ceea ce este mai important: sa inveti sa apreciezi si sa descoperi ca sunt deosebite, tocmai pentru ca sunt preparate intr-un mod special. Cei care vor trece prin Liban vor auzi cu siguranta si, de ce nu, chiar vor incerca "taboule"-ul, o salata pe baza de menta, rosii si porumb. O combinatie usoara si placuta, ca, de, libanezii sunt adeptii zicalei "gustos si sanatos". Si, daca nu apucati sau nu doriti sa incercati prima varianta de salata, nu va faceti probleme, caci mai avem o oferta ademenitoare, cu care speram sa va ispitim: "Fattouche".

O salata vedeta preparata diferit, in functie de regiune - un amestec de legume (ridichi, rosii, castraveti, menta, ridiche de luna) - pe care libanezii o consuma aproape la fiecare masa. Si se pare ca nu se plictisesc niciodata de gustul ei, deoarece farfuriile raman mereu goale!

INEDIT. Daca totusi nimic nu va este pe plac, o sa ma straduiesc sa va intru in gratii, asa ca va invit sa serviti un "batenjan" sau "baba ghanouj" - nu o sa ghiciti niciodata ce este -, un piure de vinete, specialitate libaneza. Fasolea in sos de tomate (loubie bi zeit) sau boabele de fasole (fassoulia arida) sunt adevarate provocari pe care orice vizitator ajuns prin aceste locuri este tentat sa le incerce. Pentru libanezi, dimpotriva, o obisnuinta, mai ales ca ele sunt servite in compania unui pahar de "arak", o bautura din alcool de struguri. De pe masa acestora nu lipsesc carnatii (makaneks) si pestele cu mult sos picant. Toate aceste preparate oglindesc o bucatarie diversa si sanatoasa, dar nu completa, deoarece abia acum o sa va prezint "piesele de rezistenta" ce intregesc si completeaza masa libanezilor. Si cine nu a auzit de kebab, care cu siguranta nu mai are nevoie de prezentare? Sau "kafta", preparata din carne de pui, taiata bucati si asezonata cu diverse legume, in functie de preferinte. Iar la desert, ce altceva ne putea incanta papilele gustative decat o baclava siropoasa si dulce? Dupa cum puteti aprecia, aici exista de toate pentru toti sau, de ce nu, cate putin din fiecare. Desi gatite in mod diferit, mancarurile libaneze au un numitor comun, oricat de grea ar fi "ecuatia", adica reteta: gustul, si inca unul de milioane.

BACLAVA
INGREDIENTE: un kg de foi pentru placinta, un kg de nuci, 30 g pesmet, ulei; pentru sirop: 300 g zahar, 100 ml rom, un pachetel cu zahar vanilinat, o lamaie, 250 ml de apa.

PREPARARE: Intr-o tava, unsa cu ulei, se asaza o foaie de placinta, se stropeste bine cu ulei, se astern alte doua foi care se stropesc la fel. Peste cea de-a treia foaie se pune a patra parte din cantitatea de nuci combinata cu pesmet. Se astern apoi alte sase foi, se stropesc cu ulei si dupa fiecare se presara nuci macinate si pesmet. Se adauga alte doua-trei foi, se stropesc cu ulei, inclusiv cea de deasupra. Se lasa tava la rece 30 de minute, se taie baclavaua in patrate. Se da apoi tava la cuptorul incalzit in prealabil, timp de o ora. Nu se deschide cuptorul timp de 30 de minute. Se pregateste siropul dizolvand zaharul tos si cel vanilinat in apa, se fierbe in clocote 2-3 minute. Cand se ia vasul de pe foc, se adauga zeama de lamaie. Cu acest sirop se stropeste baclavaua.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul