x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pentru conservatori

Pentru conservatori

22 Feb 2005   •   00:00

INVATATURILE MATUSII

Dragii mei, de data aceasta matusa, care le stie mai pe toate si care a trecut prin atatea in viata, a patit-o si ea!

M-am dus sambata dimineata sa cumpar cate ceva de la piata si m-am hotarat eu sa iau si niste salata gata preparata. Voiam sa vad si eu de ce majoritatea oamenilor prefera sa cumpere semipreparate. Ma intrebam daca sunt cu mult mai bune la gust decat cele pe care le prepari in casa. Asa ca am luat o salata cu sos mexican. Am zis ca, daca tot incerc, sa ma delectez cu ceva nou. Zis si facut. In vitrina frigorifica a magazinului arata foarte bine. Ajunsa acasa, am pregatit o ciorbita si o tocanita de ciuperci. Salata am pastrat-o ca aperitiv. Cand am gustat-o, mi-am dat seama imediat ca nu este facuta cu pasiunea cu care gateste o femeie pentru familia ei. Parca nu avea suficient piper, sare nici atat, ingredientele nu erau suficient de fierte. Acum eu stiu ca femeia moderna este foarte ocupata. Are serviciu, are copii, curatenie de facut si cate si mai cate. Imi inchipui ca este mult mai usor sa ia de la magazin mancaruri gata facute, pe care sa le scoata din caserola si doar sa le puna in farfurie. Dar mie, femeie mai batrana, mi-ar lipsi placerea de a pune un pic din sufletul meu in fiecare fel de mancare, de a sti ca eu cu mainile mele am pregatit toate ce se afla pe masa. Asa ca data viitoare o sa pregatesc eu singura salata, oricat de comoda as fi. Si la cat de multe carti de bucate exista, nici nu mi-ar fi greu sa prepar bucate pe gustul meu. (Matusa Elvira)

SALATA MEXICANA
  • Ingrediente: doua cutii de sprot in ulei, un kg cartofi, 300 gr ceapa, 300 gr ardei verde, 5 rosii, doi ardei iuti, 50 ml ulei, verdeata, sare, piper.

  • Preparare:
  • Cartofii bine spalati se fierb intregi in apa cu sare. Cand sunt gata, se curata de coaja, se taie felii si se pun intr-un castron mare. Peste ei se adauga ceapa taiata solzisori, ardeiul gras taiat fasii, rosiile curatate de pielita si seminte si verdeata taiata fin. Se amesteca totul cu sprotul scurs de ulei si cu ardeii tocati marunt. Se potrivesc de sare si piper, dupa gust. Se stropesc cu ulei si se servesc cu sos mexican.

    POVETE
    VESELA. Vasele care au capatat in urma folosirii dese o crusta, care nu dispare la o simpla spalare, se umplu cu apa clocotita in care se adauga clorura de var. Se lasa 24 de ore, dupa care vasele se limpezesc cu apa rece.

    PAHARE. Paharele de cristal raman limpezi si stralucitoare daca se spala cu apa calduta, in care s-au dizolvat doua lingurite de otet si una de sare grunjoasa. Se agita de mai multe ori solutia respectiva in pahar, apoi se clateste sub jet de apa rece.

    PORTELAN. La spalatul vaselor de portelan cu margini ori cu desene decorative aurite nu folositi niciodata soda cristalizata.

    FOC. Vasele nu se pun de la inceput pe foc viu, ci se incalzesc lent, altminteri mancarea, prinzandu-se chiar foarte putin pe fund, particulele carbonizate se vor atasa de metal, ingreunand ulterior operatiunile de curatare.

    OTEL. Vasele de otel inoxidabil se spala in apa cu sapun. Daca apa este calcaroasa, putin otet o poate face mai acida.

    RUGINA. Umezind putina sare cu zeama de lamaie obtinem o pasta cu care putem curata rugina de pe obiectele de fier ă€" vase, tacamuri, scrumiere.
    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul