x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Reteta de suflet

Reteta de suflet

19 Apr 2005   •   00:00

  • 20 aprilie 2005
  • Si abia de se faceau brandusele cele cu pielea stravezie cumu-i hartia de matasa de China, ca se si imbracau padurile in frunza frageda si-n floare din care curgeau pulberi galbii, pe care vantul le mana deasupra mierlelor cu pana neagra si cioc de aur. La Parscov, nu departe de apa Buzaului, cerul prindea colorituri nefiresti si lumina insasi era din alta lume. Iar eu, uimita, ma aninam de floarea roza a unui cais si de pagina cu prima amintire din copilarie a lui Vasile Voiculescu: copilul care, din iarba, stravede intaia oara luminile lui Dumnezeu.

    Dar nu pe copilul Voiculescu il rechem aici. Nici pe poet. Ci, dintr-o pagina de proza, va propun reconstituirea unui pantagruelic festin monahicesc, cu toate vietatile apei pe masa, caci era "ziua pestelui, ihtios". Un text savuros, plin de miez, din "Chef la manastire", care-ti aduce dinainte bucate de tot felul si mirosul dulce-sarat si usor lesios al iazurilor si raurilor, de unde pe masa monahala aparusera, "ca intr-o minune, gata fierti si fripti (caci altfel cand avusese timp parintele-bucatar sa-i gateasca?), somni bulbucati, crapi bortosi, stiuci zvelte, mrene aurii, platici turtite, lini cu pielita de sarpe, tipari, scoici, raci in tot soiul de gustari si infatisari: ciorbe, plachii, marinate, rasoale, pe varza, umpluti cu stafide, cu nuci, scordolele si pilaf de gaturi de raci, ghiveciuri la tava, cu untdelemn grecesc, cu masline de Volo, clabuci de icre, stive de raci rosii ca obrajii parintilor".

    Si daca tot suntem acum dinaintea Duminicii Floriilor, cand e dezlegare la peste pentru cel care-a postit, va aduc dinainte o reteta simpla, dar delicata si dulce - cum e carnea pestelui acestuia linistit (linistit dupa cum o arata si numele lui) si despre care se mai spune ca e un adevarat patriarh al apelor noastre: somnul. Pentru a pregati Rasolul de somn, se aleg cateva bucati de peste (de preferinta cotlete, care pastreaza si umbra unui os). Se sareaza si se lasa pana a doua zi, cand se fierbe rasol. Se asaza pe farfurie, inca fierbinte. Se curata cativa catei de usturoi, se zdrobesc, se dilueaza cu zeama in care a fiert pestele si apoi se toarna in farfurie, peste acesta. Se stropeste cu ulei, se presara cu patrunjel tocat si... gata!

    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul