x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Sanatate la pahar

Sanatate la pahar

29 Mar 2005   •   00:00

  • de CRISTINA ANDREEA CATANA
  • RETETE CU ADRESA
  • Un cititor ne intreaba care sunt proprietatile sucurilor de fructe si de legume. Acum, in prag de primavara, cand hrana cea mai importanta sunt vegetalele, trebuie sa ne luam necesarul de vitamine din natura. Nu exista nici un fruct sau nici o leguma care sa faca rau, dar sunt unele care ajuta foarte mult in diferite afectiuni. Sucurile de fructe si legume, mai ales cand sunt extrase in momentul folosirii, se dovedesc a fi o alimentatie energetica si o metoda de prevenire a imbolnavirilor.

    CALORII. Compozitia acestor sucuri le explica posibilitatile energetice: un litru de suc de struguri sau de ananas, cu cele 800-900 calorii ale lor, sunt echivalentul a 1,3 l lapte, 650 g carne, 10 oua, 1,5 kg cartofi. Un litru de suc de marar aduce aproape 500 calorii,1 l de suc de cirese - 450, 1 l suc de pere - 420, 1l suc de portocale - 400. De aceea, sucurile de fructe si de legume sunt recomandate si in cazul regimurilor alimetare, pentru ca de cele mai multe ori pot inlocui o masa. Multe dintre acestea au si proprietati diuretice si prin actiunea lor pot ajuta foarte mult la eliminarea kilogramelor in plus. Mai mult de atat, consumarea de bauturi de fructe pe stomacul gol poate ajuta si psihicului si poate conferi organismului o stare reconfortanta.

    HIDRATARE. Pielea tanjeste si ea dupa sucuri naturale. Medicii recomanda ca, inca de la nastere, copiilor sa li se dea suc de fructe sau de legume, pentru ca in felul acesta pielea va fi foarte bine hidratata. Apoi, cand mai cresc, sucurile naturale devin o necesitate pentru a suplini lipsa de vitamine, atat de necesare pielii.

    SUC DE CASTRAVETE
    Sucul de castravete ajuta la dizolvarea acidului uric, este depurativ, dezintoxicant. Pentru ca majoritatea considera ca are un gust usor gretos, este recomandat sa fie amestecat cu sucul de morcov, struguri, mar, telina. Pentru ca are o puternica actiune antiriduri, poate fi folosit in cosmetica. Daca este amestecat cu un pic de lapte, poate fi folosit si ca demachiant.

    SUC DE MERE
    Sucul de mere se bucura, pe buna dreptate, de un renume foarte bun. Tonic muscular si al sistemului nervos, diuretic si antireumatismal, antigutos, antiseptic intestinal, depurativ, este indicat in multe afectiuni. Cei care sufera de constipatie il pot folosi in cantitati foarte mari. Poate fi amestecat si cu alte sucuri.
    SUC DE LAMAIE
    Indicatiile sucului de lamaie sunt multiple. Proprietatile lui depurative sangvine il recomanda consumului zilnic, pur sau amestecat cu alte sucuri. Este foarte indicat in caz de ulcer gastric. Sucul de portocale este racoritor si tonic, fluidifiant sangvin si protector vascular. Pentru un efect mai puternic, se va folosi si coaja.

    SUC DE MORCOVI
    Anemii, ulcere gastrice sau duodenale, colite, enterite, diarei sau dimpotriva, constipatii, afectiuni hepatobiliare, intoxicatii, dermatoze sunt doar cateva dintre indicatiile acestui suc. Trebuie consumat zilnic. Contine fier, calciu, fosfor, magneziu, necesare elementelor sangvine si tesuturilor organice. Pentru ca are un gust fad, poate fi amestecat cu sucul de telina si de rosii.
    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul