x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos 7 reguli de bază pentru un corp frumos și sănătos

7 reguli de bază pentru un corp frumos și sănătos

de Andreea Sava    |    08 Ian 2017   •   17:51
7 reguli de bază pentru un corp frumos și sănătos
Sursa foto: andreeasava.ro

Sănătatea merge mână-n mână cu frumusețea. Asta e clar. Deci să fii preocupat de corpul tău nu înseamnă narcisism, nu neapărat oricum :)), ci autorespect. Eu nu am încredere în oamenii care nu au grijă de ei fiindcă în niciun caz nu le va păsa nici de alții.

Dar nici nu apreciez un om frumos de la natură. Ală e meritul părinților, al genelor bune, eventual al lui Dumnezeu. Iar asta cu genele bune ține doar până la o anumită vârstă. Asta e! Toți îmbătrânim, indiferent dacă suntem frumoși sau urâți, dar depinde de noi CUM o facem.

Câți oameni n-ați văzut care sunt atrăgători chiar dacă nu au o frumusețe nativă răpitoare? Eu, una, sunt atrasă doar de oameni aranjați și îngrijiți. Și să n-o aud pe aia cu “trebuie să aibă ceva în cap”.

Desigur că trebuie dar inteligența nu este direct proporțională cu stratul de grăsime. N-au nicio legătură. Există oameni frumoși și inteligenți așa cum există și oameni urâți și proști. Ba chiar am senzația că a doua categorie e cea mai numeroasă. :))

Nici nu spun aici că trebuie să fie toată lumea numai fibră sau să-și petreacă viața în sala de sport. Vorbesc despre un aspect fizic plăcut și îngrijit, o piele frumoasă și luminoasă, agilitate și eleganță în mișcări, ca să dau doar câteva exemple.

Și nu e chiar atât de greu să ai o siluetă frumoasă sau să mănânci cât de cât sănătos. Trebuie doar ca, în mare, să urmezi câteva reguli. Desigur că nu spune nimeni să nu-ți faci plăceri din când în când.

Dar, ca să nu mai lungesc vorba inutil, iată cele 7 reguli la care mă refer:

Citește articolul complet, pe andreeasava.ro

×
Subiecte în articol: corp sanatos corp andreea sava