Zi de neuitat pentru Radu Drăgușin: cununie civilă chiar în zi de Champions League
Radu Drăgușin (23 de ani), fundașul naționalei României și al lui Tottenham, s-a cununat civil cu partenera sa de viață, Ioana Stan, într-un eveniment discret organizat la București. Momentul a avut loc chiar în ziua în care echipa londoneză joacă împotriva Borussiei Dortmund în Champions League.
Radu Drăgușin și Ioana Stan, pas important după cinci ani de relație
Radu Drăgușin și Ioana Stan formează un cuplu de aproximativ cinci ani, încă din perioada în care fotbalistul evolua la Juventus. Internaționalul român și-a cerut iubita în căsătorie în luna octombrie 2025, iar cei doi au decis să nu mai amâne cununia civilă.
Evenimentul a fost unul restrâns, la care au participat doar apropiații familiei și câteva persoane din anturajul fotbalistului. Drăgușin a profitat de faptul că nu este inclus în lotul lui Tottenham pentru meciurile din Champions League pentru a-și uni destinele cu aleasa inimii sale.
Familia, alături de fundașul naționalei în ziua cununiei
La cununia civilă au fost prezenți părinții fotbalistului, ambii foști sportivi de performanță. Tatăl său, Dan Drăgușin, a fost jucător de volei în echipa națională a României, iar mama sa, Svetlana Simion (fostă Drăgușin), a fost căpitan al naționalei de baschet.
De asemenea, la eveniment a participat și sora fotbalistului, Meira Drăgușin, antreprenoare activă în industria organizării de evenimente, precum și bunica sportivului, potrivit as.ro.
Mesajul emoționant transmis de tatăl lui Radu Drăgușin
Dan Drăgușin a vorbit cu emoție înainte de cununia civilă a fiului său, transmițând un mesaj sincer despre acest moment important:
“(n.r. – Ce îi urați băiatului) Sănătate, Casă de piatră și restul…au ei grijă. (n.r. – Sunteți emoționat?) Dumneavoastră ce credeți? Deși nu e primul copil care mi se căsătorește, e normal să fie și emoții. (n.r. – Cum ați recționat când ați văzut-o prima dată pe aleasa inimii lui?) Am avut așa un sentiment că e parte din familie. (n.r. – Ce urmează pentru Radu în carieră?) El știe cel mai bine ce urmează, nu putem decât să fim alături de el și îi urez să fie sănătos. Cu sufletul sunt alături de el și de decizia lui. Nu putem decât să ne dorim să fie la Mondial. Toți jucătorii sunt importanți, importantă e victoria (n.r. – cu Turcia)”
Impresarul lui Drăgușin, prezent la eveniment. Zvonuri despre viitorul său la Tottenham
La cununia civilă și-a făcut apariția și impresarul fundașului, Florin Manea. În ultima perioadă, numele lui Radu Drăgușin a fost intens vehiculat pe piața transferurilor, fiind dorit de cluburi precum AS Roma și RB Leipzig, pe fondul unui posibil transfer de la Tottenham.



