x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Proprietățile unei plante MIRACULOASE folosite de DACI, dar pe care noi le ignorăm

Proprietățile unei plante MIRACULOASE folosite de DACI, dar pe care noi le ignorăm

04 Iul 2017   •   14:37
Proprietățile unei plante MIRACULOASE folosite de DACI, dar pe care noi le ignorăm

Portulaca oleracea, cunoscută ca iarba grasă sau iarba porcului, este o plantă cu tulpină cărnoasă și frunze spatulate, suculente. Considerată de mulți o buruiană deranjantă, are în realitate nenumărate proprietăți, putând fi folosită ca aliment și ca medicament.

Iarba grasă este originară din Persia și India, dar în prezent crește în fiecare colț al lumii. În România este apreciată încă din vremea dacilor, figurând pe lista plantelor medicinale utilizate de strămoșii noștrii.

Potrivit healthyfoodhouse.com, semințele acestor ierburi sunt extrem de puternice, păstrându-și proprietățile germinate timp de 3-4 ani. În plus, este una din puținele plante asupra căreia nu planează suspiciuni ca ar fi modificată genetic.

Frunzele și fructele sunt, de asemenea, deosebit de puternice și rezistente. Unii naturopați utilizează Portulaca oleracea pentru a întări sistemul imunitar și pentru a combate afecțiunile sistemului digestiv.

Indiferent cât de ciudat ar suna, iarba grasă este bogată în omega-3, având un conținut mai ridicat decât majoritatea tipurilor de ulei de pește.

În plus, din categoria vegetalelor frunzoase verzi, este cea mai importantă sursă de vitamina A, atât de importantă pentru sănătatea oculară.

În plus, iarba grasă este o importantă sursă de antioxidanți, abundă în vitaminele B și C, carotenoizi și conține și mici cantități de calciu, magneziu și fier.

×