x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Șapte trucuri care te fac mai tânără

Șapte trucuri care te fac mai tânără

29 Mai 2017   •   12:23
 Șapte trucuri care te fac mai tânără

De cele mai multe ori ne simțim mai tinere decât suntem în realitate, însă chipul nostru arată cu totul altceva. Nu putem opri timpul, însă ne putem folosi de câteva trucuri pentru a masca acest lucru, scrie clickpentrufemei.ro.

Iată care sunt acestea!

Sprâncene

Sprâncenele foarte sculptate, dramatice, grafice, care sunt prea subțiri și care ies foarte mult în evidență adaugă ani chipului tău. Ca să arăți mai tânără, lasă-ți sprâncenele să crească mai groase, având grijă să pensezi doar firele rebele, cele de sub sprânceană, nu și cele de deasupra. Le poți contura discret cu ajutorul unui creion sau fard, în aceeași nuanță cu cea a firului de păr sau chiar cu două tonuri mai deschisă, niciodată mai închisă.

Machiaj cu textură cremoasă

Fondul de ten care încarcă prea mult tenul, cu textură pudrată, face pielea să arate mult mai matură pentru că îți accentuează orice ridid, și în plus, există riscul să pară că porți o mască. Dacă vrei să maschezi trecerea anilor sau să ai un machiaj care nu se vede deranjant în lumina soarelui, optează pentru un fond de ten fluid, cu textură cremoasă. Același lucru este valabil și în cazul rujului, fardului de ochi sau al iluminatorului.

×
Subiecte în articol: frumusete tinereţe trucuri de frumusețe