x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cele mai bune leacuri contra colesterolului mare

Cele mai bune leacuri contra colesterolului mare

25 Feb 2017   •   12:24
Cele mai bune leacuri contra colesterolului mare

Colesterolul este o substanță organică grasă, insolubilă în apă, fiind o componentă esențială a materiei vii. Provine, în proporţie de circa 20% din alimentaţie, din produsele de origine animală, restul fiind sintetizat la nivelul ficatului, scrie clickpentrufemei.ro.

Această substanță este extrem de importantă pentru organism: intră în alcătuirea membranelor celulare și este precursorul hormonilor sexuali (progesteron, estrogen, testosteron), al sărurilor biliare și al vitaminei D3. Nefiind solubil în sânge, colesterolul este transportat în corp grație lipoproteinelor. Acesta sunt de două tipuri: LDL (lipoproteine cu densitate joasă), asociate cu așa-numitul colesterol rău, și HDL (lipoproteinele cu densitate crescută), echivalentul colesterolului bun. Lipoproteinele LDL transportă colesterolul în exces și îl depun pe pereții arterelor – ceea ce duce, pe termen lung, la ateroscleroză, blocarea circulației sanguine, risc sporit de maladii cardiovasculare și diabet. În schimb, lipoproteinele HDL parcurg traseul în sens invers: culeg colesterolul depus pe pereții vaselor de sânge și îl elimină din organism.

×