Constipația este definită, în general, prin mai puțin de trei scaune pe săptămână și poate varia de la disconfort ocazional până la forme cronice.
Specialiștii atrag atenția că anumitte alimente și lichide consumate zilnic pot influența semnificativ funcționarea sistemului digestiv.
Băuturi care pot afecta tranzitul intestnal
Lapte
Laptele este una dintre băuturile care pot contribui la apariția constipației în anumite cazuri. Deși este o sursă importantă de nutrienți precum calciu, proteine și vitamina B12, acesta poate provoca disconfort digestiv la persoanele cu intoleranță la lactoză.
În astfel de situații, consumul de lactate poate duce la diaree, vărsături și deshidratare, factori care, la rândul lor, pot favoriza constipația.
Ceaiurile detoxifiante
Așa-numitele ceaiuri detoxifiante sau de slăbit conțin adesea senna, o substanță cu efect laxativ. Utilizarea frecventă a laxativelor poate duce, în timp, la dependență intestinală și la perturbarea tranzitului normal, avertizează specialiștii.
Băuturile alcoolice
Alcoolul poate contribui la deshidratarea organismului, ceea ce duce la întărirea scaunului și îngreunarea eliminării acestuia. În plus, consumul excesiv poate încetini motilitatea intestinală și poate afecta echilibrul florei intestinale, favorizând balonarea și constipația.
De asemenea, iritarea mucoasei digestive și dezechilibrele bacteriene pot agrava simptomele digestive.
Cafeaua
Efectele cafelei asupra tranzitului intestinal diferă de la o persoană la alta. Cofeina poate stimula contracțiile intestinale și poate facilita digestia, însă în unele cazuri poate avea efect opus.
Prin efectul său diuretic, cafeaua poate contribui la pierderea de lichide, ceea ce poate crește riscul de constipație dacă aportul de apă nu este suficient. La persoanele cu sindrom de colon iritabil, consumul de cafea poate accentua simptomele digestive.
Specialiștii recomandă, în unele cazuri, înlocuirea cafelei obișnuite cu variante decofeinizate, care pot avea un impact mai redus asupra sistemului digestiv.
Când este necesar consultul medical?
În situațiile în care constipația devine frecventă sau persistentă, medicii recomandă evaluarea medicală pentru identificarea cauzei și stabilirea unui tratament adecvat, adaptat fiecărui pacient.