Jurnalul.ro Ştiri Observator Coridorul Vertical pune la adăpost România în cazul în care va trebui să apeleze la importuri

Coridorul Vertical pune la adăpost România în cazul în care va trebui să apeleze la importuri

de Adrian Stoica    |   

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a declarat la conferința de presă organizată cu ocazia primului Comandament de iarnă din acest an, că în cazul în care avem nevoie de importuri de gaz, avem un coridor vertical cu mai multe țări. Ministrul a vorbit și despre criteriile pe care consumatorul de energie trebuie să le îndeplinească după 1 aprilie 2025, pentru a putea beneficia de ajutor de la stat.

 „Din discuție pe care l-am purtat cel puțin cu partenerii din Azerbaidjan, putem apela la importuri de aici. E adevărat, nu există un acord formal acum, dar putem apela la aceste importuri. Gândiți-vă că acel acord s-a făcut în condiții excepționale, în care toată lumea alerga după gaz. Nu era gaz pe piață. Nu este aceeași situație, astăzi. De asemenea, există față de acel moment, capacități adiționale pe coridorul vertical, o inițiativă românească a Transgaz, a domnului Sterian, care poate fi operaționalizat astfel încât să aducem gaz din zona Greciei, din zona Turciei, pe acest coridor vertical”. În ceea ce privește criteriile pe care consumatorul de energie trebuie să le îndeplinească după 1 aprilie 2025 pentru a putea beneficia de ajutor de la stat, ministrul Energiei spune că sunt mai multe aspecte care s-au luat în discuție la nivel tehnic. „Sunt mai multe criterii care s-au luat în discuție la nivel tehnic, în grupul pe care noi deja l-am format cu furnizorii, cu Ministerul Muncii, cu ANAF-ul, cu Ministerul Finanțelor. O să le prezentăm public pe măsură ce lucrurile se cristalizează. Din fericire, avem timp, nu suntem într-o situație de criză, așa cum s-a întâmplat acum câțiva ani de zile și nu din culpa României, să trebuiască să inventăm noi măsuri”, a spus ministrul.

Coridorul Vertical, despre care a amintit ministrul Energiei, este o componentă din Coridorul Sud - Nord din cadrul Inițiativei celor 3 Mări (I3M) și va contribui la diversificarea surselor de gaze naturale și la creșterea siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale a statelor din centrul și estul Europei și Balcani. Coridorul Vertical este o inițiativă a directorului general al Transgaz, acesta promovând și susținând conceptul încă din anul 2016. În cadrul acestui proiect, țările din Centrul și Sud-estul Uniunii Europene (Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria și Grecia) alături de Republica Moldova și Ucraina lucrează la o nouă alternativă pentru furnizarea de gaze în regiune. Ea își propune să consolideze securitatea energetică în Europa Centrală și de Sud-est. Coridorul Vertical de Gaze este un sistem mare de conducte de gaze format din infrastructura existentă și viitoare pentru gaze naturale. Coridorul include conducte, terminale pentru gaz natural lichefiat (LNG) și instalații de stocare a gazelor naturale. Coridorul este văzut ca un proiect strategic pentru securitatea energetică a regiunii, contribuind la reducerea dependenței de o singură rută de tranzit și diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri