Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Cum să arăți ca actrițele de la Bollywood

Cum să arăți ca actrițele de la Bollywood

Și noi am vrea să arătăm precum actrițele de la Bollywood. În afară de machiaj, aceste femei pline de farmec urmează o rutină strictă de frumusețe pentru a-și menține pielea și părul sănătos, scrie clickpentrufemei.ro.

Citește mai departe pentru a descoperi secretele de frumusețe ale celor mai frumoase femei indiene.

Madhuri Dixit

Actrița Madhuri Dixit a urmat rutina de frumusețe încă de când a făcut debutul în industria filmului hindi. Ei îi place să-și mențină aspectul natural. De aceea, dimineața și seara, se spală pe față și aplică un ser, apoi aplică o cremă de noapte. Iar ziua, la fel, aplică o cremă de zi și un toner facial, asta în funcție de cum se simte pielea ei.

Pentru a-și menține părul sănătos și strălucitor, aplică uleiuri pe fiecare șuviță și îl spală cu un șampon specific tipului ei de păr. În plus, pentru hrănirea acestuia aplică măști pe bază de ulei de ricin sau de măsline, pe bază de maioneză și fructe.

Totodată, pentru a se menține, face antrenamente 6 zile pe săptămână și are o dietă echilibrată, acestea fiind componentele importante ale rutinei de fitness.
Aishwarya Rai

Aishwarya Rai este cunoscută peste tot în lume pentru aspectul ei supeb. Actrița plină de farmec urmează un stil de viață sănătos, mâncând alimente potrivite în proporții mici și practică zilnic exerciții fizice.

În plus, în rutina zilnică de îngrijire a frumuseții, pe lângă curățare, tonifiere și hidratare, folosește și tratamente făcute în casă pentru a menține pielea și părul sănătos. După o zi agitată, calmează pielea cu suc de castravete.

Totodată, aplică pe față măști pe bază de făină de orez pentru a exfolia pielea și lapte și iaurt, pentru a o hidrata. În plus, bea multă apă și își începe ziua bând un pahar de apă cu miere și lămâie.

Subiecte în articol: bollywood actrite
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri