Mugur Isărescu este cel mai longeviv șef de instituție cu caracter național. Unii s-au plictisit de stabilitatea din fruntea BNR, alții sunt enervați de ,, rezistența” la erodare a guvernatorului. Nu este ocolit de critici, de atacuri, unele sub centură. Răspunde rar la acestea, preferă dialogul pe problemele mai tehnice, care nu fac rating. Ieșirile în public sunt legate de acțiuni ale Băncii Centrale. Se lasă greu prins în discuția despre criticile care nu au suport, de aici impresia de aroganță. Mai ușor scoți de la Mugur Isărescu sfaturi pentru podgoreni, decât referiri la adversarii care l-au ales țintă. L-am prins într-un moment rar, în care s-a lansat pe panta ripostei.
Dan Constantin: Domnule guvernator, un fost bancher vă acuză, într-un cotidian central, că sunteţi vinovat pentru creşterea costului finanţării statului, punând în acest fel presiune pe politicieni şi sprijinindu-i totodată pe bancheri. Cum răspundeţi la această acuzaţie?
Mugur Isărescu: Dacă aceste afirmaţii ar fi citite numai de analişti economici şi de jurnalişti specializaţi în probleme economice, firesc ar fi să nu răspund. Niciunui specialist nu-i este prea greu să descifreze caracterul lor aberant. Dar aceste aberaţii ajung și la cititori care nu sunt specializaţi în economie. Şi, având în vedere aplombul cu care sunt avansate, ar putea să fie crezute. Sunt, deci, obligat să răspund. Ministerul Finanţelor a vândut băncilor, săptămâna trecută, obligaţiuni de stat în contrapartidă la un împrumut de 600 de milioane de lei. Cu un randament în creştere, faţă de ianuarie, de la 2,05 la sută spre 2,20 la sută. Mișcări atât de mici sunt normale. Adevărul e altul: de luni bune, dobânzile sunt la minime istorice, iar variațiile care apar sunt ca efect al pieței libere. Banca Naţională, ca agent al statului, este doar organizatorul tehnic al licitaţiilor privind vânzarea-cumpărarea de către bănci a titlurilor de stat. Și încă o probă pentru a vedea caracterul aberant al acestor acuzații: dobânda de politică monetară, pe care o stabileşte BNR, este neschimbată de luni de zile, iar din noiembrie 2011 a scăzut fără încetare.
Apropo de acuzaţia că “jucaţi” în favoarea băncilor comerciale. Nu e o noutate. Şi în legătură cu legile ce fac obiectul unor recente decizii ale Curţii Constituţionale (darea în plată şi conversia) vi s-au adus acuzaţii că aţi acţionat ca avocat al băncilor.
Adevărul este că noi, la Banca Naţională, am încurajat dialogul, înţelegerea între bănci şi debitorii cu dificultăţi de plată. O atitudine în consens cu bunele practici internaţionale în astfel de cazuri. BNR nu a fost și nu este avocatul băncilor. Dacă este interesată de împărţirea rezonabilă a poverii, între creditori şi debitori, prin buna înţelegere, o face în virtutea rolului său activ și pentru buna funcționare a sistemului bancar și a economiei românești. Mai cu seamă că, acolo unde a dominat înţelepciunea şi dorința reală de ambele părți de a negocia, rezultatele au fost bune. Banca Transilvania, de exemplu, a rezolvat prin negociere câteva zeci mii de cazuri.
Dezbaterile populiste şi preţul plătit de către părţi
Dar a prevalat buna înţelegere? Sau, mai degrabă, a dominat ostilitatea între bănci şi debitorii cu situaţii grele? Opinia promovată de avocaţii clienţilor este că băncile nu au vrut să negocieze.
Repet! Acolo unde dorința reală de a negocia a prevalat, s-a ajuns la rezultate bune. Dialogul a fost însă blocat de o lungă dezbatere, ce deseori a căpătat accente populiste, pe marginea proiectelor de legi privind darea în plată şi conversia creditelor denominate în franci elveţieni. Unele bănci au amânat dialogul aşteptând să vadă în ce direcție vor merge proiectele de legi aflate în dezbatere. Totodată, debitorii, încurajați de avocații menționați, au plusat continuu solicitările formulate în negocierile cu băncile, chiar au tras de timp în speranţa că legile vor înclina balanţa în totalitate de partea lor. Ambele atitudini au redus șansele de negociere, un proces care este până la urmă strâns legat de bunele practici bancare. Adevărul este că, după ce am risipit aproape doi ani în dezbateri confuze, acum am ajuns tot la Codul Civil, care defineşte atât înțelegerea între părți, cât și impreviziunea, şi dă posibilitatea utilizării acestor soluţii pentru debitorii care nu-și mai pot plăti ratele. Precizările CCR vin în întâmpinarea atât a părților care ajung la o înțelegere, cât și a celor care nu se înțeleg și recurg la judecător pentru a găsi o formulă posibilă sub imperativul Codului Civil, instanţa fiind singura abilitată să stabilească impreviziunea.
Anumiţi avocaţi implicaţi în aceste procese consideră că instanţele au fost puternic influenţate în deciziile lor de seminariile la care au participat judecătorii cu lectori din partea BNR, organizate de BNR la Sinaia? Mai mult, se solicită organizarea unui miting de protest în faţa BNR ! Cum vedeți aceste acțiuni?
A protesta în stradă este desigur un drept care nu poate fi contestat, mai ales dacă se obține o autorizație! Ce nu înțeleg este de ce sunt aceste demonstrații în zona BNR. Toate discuțiile sunt acum în jurul băncilor comerciale, a unor legi, interpretări etc., chestiuni în care BNR nu este parte. Mai mult, noi am fost consecvenți, nu ne-am schimbat punctul de vedere și nu am promis nimănui marea cu sarea cum au făcut alții. Am militat pentru o înțelegere între părți cu împărțirea a poverii. În privința seminariilor, aceastea s-au făcut la solicitarea Institutului Național al Magistraturii cu acordul CSM și sunt parte a procesului de instruire a magistraților strict pe probleme bancare. Lectorii noștri nu aveau cum să influențeze decizii, aceasta este o jignire pentru tot corpul de magistrați. De fapt, e doar o nouă acuză din lunga listă la care a trebuit să răspundem în această perioadă.
La ce vă referiţi când vorbiţi de o listă?
Nu pot să cred că nu ştiţi! S-au repetat până la obsesie o serie de acuze, la prima vedere la adresa mea, dar care vizau de fapt Banca Națională. Pentru că se refereau implicit la decizii luate conform legii în Consiliul de Administrație sau la alte niveluri de decizie din BNR. Am fost acuzați ca am indus criza economică din 2008, că am mințit Parlamentul, că am încheiat acorduri internaționale de împrumut cu FMI în interes personal, că am scos aurul României din țară în scop speculativ, apoi că nu l-am speculat suficient, că am manipulat cursul de schimb, și lista afirmaţiilor defăimătoare la adresa mea și implicit la adresa BNR poate continua. Recent am fost acuzat chiar că aș fi la originea Ordonanței 13! Nu știu dacă e loc de aberații mai mari!
Adevărul este că noi, la Banca Naţională, am încurajat dialogul, înţelegerea între bănci şi debitorii cu dificultăţi de plată. O atitudine în consens cu bunele practici internaţionale în astfel de cazuri. BNR nu a fost și nu este avocatul băncilor
Despre acuzaţiile de poliţie politică
Apropo, pe paginile de socializare ale aceloraşi acuzatori apar mai nou referiri în legătură cu activitatea dvs. înainte de 1989!
Nu înţeleg la ce vă referiți! Activitatea mea de dinainte de ‘89 este arhicunoscută. Am lucrat timp de 17 ani într-un singur loc, la Institutul de Economie Mondială.
Poate tocmai despre activitatea Institutului de Economie Mondială o fi vorba?
Nici aici nu știu ce ar fi nou de spus. Institutul avea într-adevăr o poziție specială în epocă. De exemplu, avea acces direct la fluxul Reuters, pentru a accesa prețuri, evoluții de cursuri valutare, știri din economia mondială etc. Analizele cercetătorilor pe baza acestor date ajungeau pe canale specializate la instituțiile abilitate, la Ministerul Comerțului, la Guvern, inclusiv pe masa lui Ceaușescu. Având în vedere importanța și destinația acestora, era precizat cu inițiale numele tuturor celor care participau la redactarea materialelor, de la analist la dactilografă. Din acest motiv, probabil, au apărut, și continuă să prezinte interes și astăzi, întrebările legate de activitatea IEM.
Putea fi considerată activitatea din institut una de poliţie politică?
Când am devenit prim-ministru, am cerut explicit să se analizeze activitatea institutului, pentru că era singurul institut care avea voie să ”studieze” capitalismul. Concluzia acelei analize a fost una clară: că nu e vorba de așa ceva! Este adevărat că statulul neconvențional al IEM impunea salariaților o anumită rigoare. Cu atât mai mult, cu cât am avut multe întâlniri în acea perioadă cu cercetători, cu jurnalişti străini, cu diplomați, și am plecat de mai multe ori în străinătate. Desigur, cu acceptul, așa cum era atunci, al instituțiilor statului. Și cu referințe pe care angajații le scriau între ei ca garanții reciproce. Colectivul nostru era foarte unit în jurul personalității academicianului Costin Murgescu. Orice eventuală altă așa-zisă referință nu poate fi decât un prefabricat, așa cum au fost multe pe această temă din 1989 încoace. În 27 de ani, tot ce se făcea acolo a fost verificat și răsverificat. Așa că eventualele insinuări, care pot apărea, nu pot fi decât noi episoade din lunga listă de strădanii de a fi acuzat cu orice preț de către aceeași oameni care şi-au făcut un subiect cotidian din persoana mea.
Am fost acuzați ca am indus criza economică din 2008, că am mințit Parlamentul, că am încheiat acorduri internaționale de împrumut cu FMI în interes personal, ca am scos aurul României din țară în scop speculativ, apoi ca nu l-am speculat suficient, că am manipulat cursul de schimb
Chiar și o mișcare de o zecime de ban contează
Dacă tot vorbim de acuze, haideţi să ne referim la cursul de schimb valutar. În efervescența politică actuală, s-a făcut referire la o devalorizare accentuată. Apoi la manipulare! Pe de altă parte, dvs. ați declarat recent că nu mai e loc de apreciere.
Dacă vorbim de variații de curs de sub 0,1 procente, de fapt mai mici de un sfert de ban, numai cine nu ştie ce înseamnă piaţa valutară îşi poate închipui că astfel de mișcări ar putea rezulta din manipulări?! Variațiile de curs de asemenea mărime sunt zilnice, normale, pe o piață vie. Eu iau partea bună din aceste îngrijorări legate de deprecierea cursului. Şi anume că bănuțul nostru, ca subunitate a leului, are valoare și iată, chiar şi o mişcare de o zecime de ban contează. În ceea ce privește declarația din conferința de presă, ce n-au înţeles cei care visează manipulări este că eu nu m-am referit la mişcarea cursului nominal al leului de pe piața bancară, ci la un indicator specific, cursul de schimb real efectiv, calculat prin raportarea cursului nominal la evoluția prețurilor interne și ponderat față de euro și alte valute utilizate în schimburile noastre externe. În cazul prezentat la conferința de presă, care este și pe site-ul băncii, cursul real s-a calculat prin raportare la prețurile de producție, pentru că ele stau la baza competitivității internaționale de preț. Aici nu mai e loc de creștere. Cursul de schimb real efectiv, ca indicator al competitivității de preț, este o noțiune pe care o știe orice economist care se respectă. Dar cred că în acest caz vorbim despre economiști care nu se respectă…