Astfel că numai 22 de minute de exerciții fizice în fiecare zi te vor ține departe de kilogramele în plus și de bolile cardiovasculare.
Petrecem circa 9-10 ore pe scaun, în fața calculatorului, în trafic, în fața televizorului. Timpul trece și nu ne dăm seama cum am ajuns să ne îngrășăm și să dezvoltăm diverse afecțiuni, unele grave.
Un studiu publicat în The Conversation arată că persoanele cu vârste peste 50 de ani au nevoie de 22 de minute de mișcare zilnică pentru a reduce riscul de moarte prematură. Au fost analizate datele din două cercetări din Norvegia, unul din Suedia și altul din SUA. Acestea au inclus circa 12.000 de persoane de peste 50 de ani care au purtat dispozitive mobile prin intermediul cărora au fost monitorizate pe parcursul mai multor luni și chiar ani, cu o medie de minim 2 ani, în intervalul 2003-2020. Au fost adunate astfel informații despre activitatea lor zilnică.
Analizele au luat în considerare mai mulți factori lefați de stilul de viață și sănătate, cum ar fi educația, consumul de alcool, statutul de fumător și antecedentele de boli de inimă, cancer și diabet. Toate aceste date au fost legate de registrele naționale de decese.
Concluziile au arătat că circa 800 de participanți au murit în timpul studiului. Persoanele care au fost sedentare mai mult de 12 ore/zi au avut cel mai mare risc de deces, cu 38% mai mare față de cele care au fost sedentare doar 8 ore/zi.
Acest lucru a fost observat doar la cei care au făcut sub 22 de minute de activitate fizică moderată până la intensă, zilnic. Persoanele care au făcut mai mult de 22 de minute de exerciții fizice, riscul de îmbolnăvire, inclusiv deces, a scăzut considerabil, similar cu riscul la care se expun cei care au fost sedentari timp de 8 ore/zi.
Minunea celor 10 minute
Durata zilnică mai mare a activității fizice a fost asociată cu un risc mai scăzut de deces, indiferent de timpul total al lipsei de activitate fizică. De exemplu, echipa a raportat că 10 minute de activitate fizică moderată în plus/zi ar putea reduce riscul de mortalitate cu până la 15% pentru persoanele care au fost sedentare mai puțin de 10,5 ore pe zi. Pentru cei care au fost sedentari peste 10 ore/zi, 10 minute în plus de sport au redus riscul de mortalitate cu până la 35%.
Nu a putut fi evaluat modul în care schimbările în activitatea fizică sau timpul de reapus de-a lungul mai multor luni sau ani pot afecta riscul de deces.
Astfel că activități simple precum urcatul scărilor, plimbarea în aer liber, spălarea geamurilor pot reduce mortalitatea, bolile cardiovasculare și riscul de cancer, scrie dcnews.ro.