x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Află care sunt MAȘINILE ce vor fi SCUTITE DE PLATA RCA

Află care sunt MAȘINILE ce vor fi SCUTITE DE PLATA RCA

06 Sep 2016   •   13:33
Află care sunt MAȘINILE ce vor fi SCUTITE DE PLATA RCA

Nemulţumirile tot mai mari ale şoferilor cu privire la asigurarea RCA care se majorează de la an la an şi ale cărei polite sunt gândite, în general, în dezavantajul plătitorilor, au determinat noi măsuri în proiectul noi legi a RCA.

Deşi nu au fost încă făcute publice, printre noile reglemetări se numără şi suspendarea poliţei RCA pe perioada în care autovehiculul nu este utilizat.

"Pe baza concluziilor unui grup de lucru dedicat, care a reunit toate părţile interesate, ASF a finalizat propunerea privind proiectul Legii privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule, care ar urma să înlocuiască Legea nr. 136/1995. Proiectul are în vedere inclusiv posibilitatea de a suspenda poliţa RCA pe perioada în care autovehiculul nu este utilizat", se precizează într-un comunicat al ASF.

Cei mai nemulţumiţi de această situaţie sunt transportatorii, care ameninţă cu proteste din cauza scumpirii poliţelor RCA din ultimele luni. Reprezentanţii firmelor de transport au cerut ASF să intervină pentru a stopa scumpirea poliţelor RCA şi au solicitat parlamentarilor să oprească, prin lege, creşterea preţurilor asigurărilor.

Datele publicate de către ASF arată că prima medie pentru poliţe încheiate pe 12 luni, calculată cumulat pentru segmentele autoutilitare/autocamioane şi transport de persoane.........

Citește mai departe AICI

×