x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Marea premieră Dacia: Bigster se arată la Paris

Marea premieră Dacia: Bigster se arată la Paris

de Redacția Jurnalul    |    06 Sep 2024   •   07:40
Marea premieră Dacia: Bigster se arată la Paris

Dacia va prezenta noul Bigster în data de 14 octombrie, cu ocazia Salonului Auto de la Paris. Este considerat un Duster mai mare şi va aduce în panoplia Dacia o serie de noutăţi. Cea mai importantă este noua tracțiune integrală cu o componentă electrică, numită și e-4WD.

Didier Michaud, șeful programelor de dezvoltare a platformelor și motoarelor pentru Dacia, spune că este vorba despre o soluţie mai soft decât cea folosită pe Nissan, care e considerată prea puternică pentru Bigster. Noua tracţiune 4x4 elimină cardanul, fapt care scade greutatea maşinii. Sistemul e-4WD ar urma să fie montat şi pe viitoare generaţie Duster. Soluția adoptată de Dacia pentru tracțiunea integrală va permite mărcii să ofere acest tip de grup motopropulsor și după intrarea în vigoare a normelor Euro 7, simultan cu înăsprirea țintelor de emisii pe care mărcile trebuie să le respecte în UE și care au condus la dispariția motorizărilor diesel. În cadrul Salonului, Renault va lansa noul Renault 4, un vehicul cu zero emisii de segment B.

 

×
Subiecte în articol: Bigster Paris salon auto