x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cea mai fiabilă mașină 2025. Surpriza din fruntea clasamentului

Cea mai fiabilă mașină 2025. Surpriza din fruntea clasamentului

de Redacția Jurnalul    |    11 Iul 2025   •   19:30
Cea mai fiabilă mașină 2025. Surpriza din fruntea clasamentului
Sursa foto: Hepta

Primul loc în topul celor mai fiabile mărci de mașini în 2025 vine cu o surpriză. Producători tradiționali au fost depășiți de un constructor japonez la care nimeni nu aștepta.

Subaru se află astfel pe prima poziție, lăsând în urmă Lexus și Toyota, care au domnat ierarhia în ultimii ani.
Organizația independentă Consumer Reports, cunoscută pentru testele și analizele riguroase aplicate produselor de larg consum, a publicat la sfârșitul anului 2024 rezultatele celei mai recente cercetări privind fiabilitatea automobilelor, notează stiripesurse.ro.

Pe baza răspunsurilor primite de la peste 300.000 de proprietari, Subaru a fost desemnat „cel mai de încredere brand auto pentru 2025”, potrivit Cars.com.

Analiza a vizat 20 de categorii de defecțiuni, de la probleme minore, precum zgomotele din interior sau desprinderea unor elemente decorative, până la disfuncționalități majore ale motorului, transmisiei ori sistemelor electrice. Fiecărui model i-a fost atribuit un scor de fiabilitate, cuprins între 1 și 100, în funcție de gravitatea problemelor raportate.

Top cele mai fiabile mașini

Subaru - 68 de puncte

Lexus - 65 de puncte

Toyota - 62 de puncte 
Honda - 59 de puncte

Acura - 55 de puncte

Mazda - 55 de puncte

„Poziționarea brandului pe primul loc este rezultatul unei game compacte și coerente de modele, cu componente comune și o evoluție treptată, lipsită de salturi tehnologice instabile”, arată analiza.

Consumer Reports spune că succesul Subaru nu vine de la colaborarea tehnologică cu Toyota. Mai mult, SUV-ul electric Solterra, dezvoltat împreună cu Toyota bZ4X, a avut performanțe sub medie la evaluare.

Au fost analizați și alți factori, precum: satisfacția proprietarilor, costurile de întreținere și reparații, datele statistice referitoare la siguranța rutieră furnizate de instituții americane specializate.

Mașinile pe carburanți, cele mai fiabile

În privința sistemelor de propulsie, motoarele clasice pe combustie internă sunt cele mai fiabile. Și modelele hibride se apropie de aceleași performanțe, iar mărci asiatice precum Toyota, Lexus, Hyundai, Kia s-au remarcat prin rezultate excelente.

Nu același lucru se poate spune și despre vehiculele electrice și plug-in hybrid (PHEV), care nu sunt considerate la fel de fiabile, deși datele arată o îmbunătățire importantă în ultimul an. Rata defecțiunilor raportate la mașinile electrice a scăzut de la 79% peste media modelelor pe combustie la 42%, iar în cazul PHEV-urilor, de la 146% la 70%.

Însă nu toate mărcile au fost incluse în topul final. Pentru ca un producător auto să fie evaluat trebuie să existe suficiente date la cel puțin două modele.

×
Subiecte în articol: fiabil masina subaru