x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Ferrari susţine că 80% dintre modelele sale vor fi electrice sau hibride până în 2030

Ferrari susţine că 80% dintre modelele sale vor fi electrice sau hibride până în 2030

17 Iun 2022   •   10:40
Ferrari susţine că 80% dintre modelele sale vor fi electrice sau hibride până în 2030

Ferrari a dezvăluit planurile sale de transformare. Aproximativ 80% din producţia sa de maşini va deveni complet electrică sau hibridă până în 2030.

Ferrari vrea să revoluţioneze lumea cailor putere şi să producă până în 2030 modele electrice sau hibride. „Electrificarea este o modalitate de a îmbunătăţi performanţa”, a declarat noul director executiv Benedetto Vigna.

Planul de lucru 2022-2026 prevede ca Ferrari sa lanseze prima sa maşină electrică în 2025.

Conform planului, aproximativ 60% din producţia sa ar urma să fie modele complet electrice sau hibride până în 2026, ajungând la 80% până în 2030.

„Prima maşină complet electrică de la Ferrari va fi 100% o maşină sport. Vom dezvolta o maşină electrică care va oferi aceleaşi emoţii ca atunci când conduci un Ferrari tradiţional”, a declarat directorul comercial Enrico Galliera.

Producătorul italian de automobile de lux intenţionează să extindă uzina din Maranello şi să creeze o a treia linie de producţie pentru vehicule hibride şi electrice.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ferrari