x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Ce trebuie să știi despre mașinile cu sisteme GPL. 5 neadevăruri despre autovehiculele pe gaz lichefiat

Ce trebuie să știi despre mașinile cu sisteme GPL. 5 neadevăruri despre autovehiculele pe gaz lichefiat

de Redacția Jurnalul    |    04 Aug 2023   •   19:15
Ce trebuie să știi despre mașinile cu sisteme GPL. 5 neadevăruri despre autovehiculele pe gaz lichefiat

Tot mai mulți șoferi și-au instalat sisteme GPL pe mașini pentru a reduce cheltuielile cu carburanții.

Însă au apărut și neînțelegeri cu privire la această tehnologie.

Iată câteva neadevăruri despre instalația GPL la mașini:

1. Scade puterea și performanța autovehiculului

Însă această tehnologie a fost dezvoltată pentru a oferi funcționarea eficientă și performanțe comparabile cu motorul pe benzină. Deși puterea mașinii poate să scadă, aceasta este nesemnificativă.

2. Pericol de explozie

Instalația GPL este supusă unor teste și verificări riguroase înainte de a fi omologate și utilizate pe vehicule. Sunt respectate standardele de siguranță și calitate iar instalarea acestei tehnologii pe mașină se face doar de tehnicieni autorizați. 

Este la fel de sigură ca orice sistem pe combustibil la mașină și se folosește un material mai gros și mai rezistent decât cel utilizat în rezervoarele clasice. Prin urmare, riscul de explozie este inexistent.

3. Costurile de întreținere mai mari

Deși costurile inițiale pentru instalarea unui sistem GPL pot părea mai mari, pe termen lung aduc economii semnificative.

Prețul GPL-ului este mai mic decât al benzinei sau motorinei, iar întreținerea sistemului este similară cu cea a altor componente ale mașinii.

4. Mașinile cu GPL nu trec testele de emisii

În ultimii ani, tehnologia sistemelor GPL a înregistrat progrese semnificative, iar majoritatea mașinilor echipate cu astfel de sisteme trec testele de emisii.

În multe țări, mașinile cu GPL beneficiază de avantaje fiscale datorită emisiilor mai reduse.

Utilizarea tehnologiei GPL poate fi o opțiune ecologică și sustenabilă.

5. Mașinile cu GPL pornesc mai greu în timpul iernii

Mașinile pot întâmpina unele dificultăți la pornire deoarece gazul petrolier lichefiat (GPL) are un punct de vaporizare mai ridicat comparativ cu benzina sau motorina.

La temperaturi extrem de scăzute, GPL-ul poate avea dificultăți în a se vaporiza suficient pentru a permite pornirea motorului.

Însă majoritatea mașinilor moderne echipate cu GPL sunt dotate cu sisteme de încălzire suplimentare, care ajută la preîncălzirea gazului înainte de injectarea acestuia în motor. Acestea ajută la eliminarea sau reducerea problemelor de pornire în condiții meteo extreme, scrie Promotor.

×
Subiecte în articol: auto gpl explozie gaz masini gpl masini