x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Măsuri radicale. Maşina sau telefonul

Măsuri radicale. Maşina sau telefonul

21 Dec 2016   •   20:50
Măsuri radicale. Maşina sau telefonul

Creştera alarmantă a accidentelor de circulaţie cauzate de folosirea telefonului mobil la volan şi ineficienţa amenzilor de ciruculaţie în acest caz pun autorităţile în situaţia de lua unele măsuri radiacale. Departamentul pentru Transport al Statelor Unite are în intenţie să blocheze semnalul telefoanelor mobile atunci când şoferii se află la volan. "Suntem determinaţi să oprim utilizarea telefonului mobil la volan. Planurile noastre pentru dublarea penalizărilor pentru această crimă serioasă ar trebui să acţioneze ca o intimidare puternică. Vom continua să explorăm ce mai putem face pentru a elimina această infracțiune", a declarat un oficial american. Concret, autorităţile vor să realizeze o tehnologie care să blocheze semnalul de telefonie mobilă atunci când detectează că şoferul se află într-un automobil care rulează pe drumurile publice. Aplicarea unei astfel de legi i-ar discrimina pe pasageri care s-ar afla într-o situaţie similiară cu cea a şoferului, deşi nu pun în pericol siguranţa traficului prin folosirea telefoanelor mobile.



 

×