x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Mazda6: tracţiune 4x4 şi sisteme de siguranţă noi pentru versiunea 2015

Mazda6: tracţiune 4x4 şi sisteme de siguranţă noi pentru versiunea 2015

de Sebastian S. Eduard    |    14 Ian 2015   •   18:33
Mazda6:  tracţiune 4x4 şi sisteme de siguranţă noi pentru versiunea 2015

Începând cu a doua jumătate a lunii februarie, ediţia 2015 a Mazda6 va fi disponibilă şi în România.
Limuzina vine cu cu sisteme de siguranţă noi. Sistemul Blind Spot Monitoring (BSM), de monitorizare a unghiului mort dezvoltă caracteristicile sistemului existent, Rear Vehicle Monitoring (RVM) şi în acelaşi timp, face loc tehnologiei Rear Cross Traffic Alert (RCTA) care îl avertizează pe şofer asupra apropierii de vehicule sau orice alt obstacol, când maşina se deplasează cu spatele. Lane-Keep Assist System (LAS), pentru păstrarea benzii de mers asistă direcţia (printre altele) şi ajută la prevenirea schimbărilor neintenţionate de bandă, completându-l, astfel, pe cel de avertizare pentru depăşirea benzii de mers (LDWS). Sistemul de alertă şofer reprezintă o premieră pentru Mazda. Acesta supraveghează starea conducătorului şi îi recomandă o pauză în cazul în care detectează o schimbare în comportamentul său. Totodată, tehnologia Smart City Brake Support Forward/Reverse (SCBS F/R) a adăugat funcţia de marşarier la sistemul actual de Frânare inteligentă în oraş (SCBS), care frânează în mod automat în cazul în care există un risc crescut de coliziune.

Mai mult, Mazda6 2015 combi cu motor diesel SKYACTIV-D 2.2 va fi disponibil împreună cu noua generaţie a sistemului de tracţiune integrală Mazda. Acesta prezintă primul sistem de avertizare din lume în cazul patinării roţilor din faţă.

Versiunea 2015 Mazda6 primeşte şi interfaţa om-maşină de nouă generaţie (HMI). Autovehiculul mai beneficiază şi de sistemul de conectivitate smartphone în interiorul maşinii MZD Connect, de display-ul tactil de 7 inch, de caracteristici noi de infotainment şi de un head-up display. O altă premieră pentru Mazda este reprezentată de frâna de parcare electrică, care înlocuieşte maneta clasică.

×