x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Pont! Vopsită sau zgâriată?

Pont! Vopsită sau zgâriată?

10 Iun 2015   •   21:27
Pont! Vopsită sau zgâriată?

Cum e de preferat o maşină second-hand, proaspăt vopsită sau uşor zgâriată? La prima strigare, o maşină vopsită dă mult mai bine, e mai atrăgătoare. Dar oare ce se ascunde sub vopsea? Păi, aproape totul. De la simple zgârieturi, până la o posibilă daună totală. E bine să priviţi reflexia luminii în vopsea şi să-i studiaţi strălucirea care trebuie să fie uniformă. Vedeţi cu câtă îngrijire a fost vopsită. Dacă a fost vorba de o lucrare în pripă, apar bule de aer sau chiar exfolieri. Urmăriţi până unde s-a efectuat vopsirea, dacă aceasta a cuprins şi şuruburi de la motor sau alte elemente de prindere. De obicei, vopsirea unui element sau a mai multora semnifică faptul că au fost implicate într-un eveniment rutier, caz în care e bine să-i faceţi o verifi¬care mai amănunţită. De aceea, e de preferat o maşină uşor zgâriată, dar corectă, decât o cioară vopsită.
 

×