x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Primii paşi în cumpărarea unei maşini second hand

Primii paşi în cumpărarea unei maşini second hand

de Cătălin F Vărzaru    |    30 Ian 2019   •   20:10
Primii paşi în cumpărarea unei maşini second hand

Anul trecut a fost unul bun pentru piaţa automobilelor noi din România, în comparaţie cu anii ce au urmat eliminării taxei auto. Chiar dacă au fost înmatriculate peste 130 de mii de maşini nou-nouţe, o creştere cu 23% faţă de anul anterior, numărul celor second hand vândute în România sau aduse în ţară din Occident a fost superior, de 3,6 ori mai mare. În ciuda tichetelor Rabla de tot felul şi a discounturilor oferite de dealeri, un automobil nou presupune costuri substanţial mai ridicate decât unul la mâna a doua. Însă, înainte de a da buzna şi a cumpăra automobilul mult visat din Germania, este bine să nu transformaţi bucuria unei maşini noi într-o ţeapă de proporţii. Sunt câteva reguli simple de care trebuie să ţineţi cont pentru a nu pierde bani şi a nu risca un dosar penal.

Atunci când maşina nouă a ieşit din discuţie, există trei opţiuni pentru cei care vor un automobil. Prima, şi cea mai sigură, este apelarea la un dealer din România care vinde maşini provenite din buy-back. Asta pentru că există o legătură de afaceri clară cu un partener care poate fi verificabil şi care are capacitatea de a vă despăgubi în caz de litigiu. Maşina pe care o găsiţi în astfel de parcuri a fost deja verificată în momentul buy-back-ului şi cei care şi-au dat acordul pentru valoarea ei au fost atenţi la fiecare detaliu. Apoi, de obicei, firmele cu renume oferă şi o garanţie de cel puţin un an pentru ceea ce vând. Dezavantajul este că astfel de maşini au un preţ mai ridicat decât pe piaţa liberă, pentru că includ un comision de vânzare în care se regăsesc costuri de la consultanţă şi stocaj, până la profitul afacerii. Cea de a doua opţiune este cea a cumpărării de pe piaţa românească de la "unicul proprietar", de la terţi care vând maşina ce aparţine "unei mătuşi bolnave", până la cei care recunosc că sunt samasari.

Bugetul şi informarea

A treia opţiune este cea prin care se cumpără maşina direct de la sursă. Adică e adusă din Germania, Olanda, Belgia sau alte ţări unde lumea mai bogată decât cea de la noi schimbă mai des automobilele. Pentru cea de a treia variantă există alte două opţiuni: cea prin care se recurge la o persoană sau firmă specializată pentru aducerea maşinii dorite în România, sau cea prin care o cumperi direct de la vânzător. Aceasta din urmă este cea mai sigură şi mai profitabilă dintre toate. Dar implică totuşi costuri pentru deplasare şi ceva cunoştinţe legate de legislaţia ţării din care se face cumpărarea, precum şi reglementările europene legate de transport. Aceste costuri pot varia de la 200 de euro şi pot atinge 1.000 de euro, în funcţie de cum se ajunge în oraşul în care are loc vânzarea, cazarea, masa etc. Înainte de a porni la drum după maşina mult visată, este bine să ştiţi ceea ce vreţi să cumpăraţi şi să stabiliţi din start un anumit buget. Altfel, la faţa locului şi la vederea ofertei, s-ar putea să ajungeţi să regretaţi alegerea făcută cuprinşi de atracţia noii achiziţii. Este indicat să vă găsiţi maşina pe un site de afară pentru că este aproape imposibil ca un automobil să nu fie scos la vânzare şi online. De cele mai multe ori, maşinile second hand provin din diferite parcuri auto din ţara de destinaţie şi mult mai puţin de la persoane particulare. De asemenea, unele site-uri intermediază vânzarea unor flote de maşini. Există câţiva paşi care trebuie făcuţi încă din start pentru a nu vă pune pe drumuri degeaba în căutarea fetei morgana. Un semn de încredere într-un anunţ este faptul că proprietarul a pus pe site date în detaliu despre cum arată maşina în realitate, eventualele daune, mici sau mari, dar mai ales a ataşat seria caroseriei, denumită şi VIN (Vehicle Identification Number).

Numărul magic

Cu ajutorul VIN puteţi verifica multe date despre istoricul maşinii, chiar înainte de a o bifa printre cele care se califică la cumpărare. Există mai multe site-uri care verifică online istoricul maşinii după VIN (inspectorauto.ro; ro.vin-info.com; autodna.ro; vezicatface.ro - spre exemplu). Din verificarea seriei caroseriei contra unei sume de circa 12 euro se poate află dacă maşina pusă la vânzare a fost reclamată ca furată, dacă a fost implicată în accidente şi a făcut obiectul unui dosar de daune, dacă există fotografii cu privire la daunele în care a fost implicată, dacă a făcut obiectul unei rechemări în service de către producător sau dacă există înregistrări anterioare cu privire la numărul de kilometri. Verificarea contra furtului se poate face în baza de date provenită din nouă ţări europene, printre care se numără Germania, Italia, Olanda, Franţa, Belgia, Estonia. Verificarea aceasta se face şi la RAR când se eliberează în mod obligatoriu certificatul de autenticitate, însă atunci va fi prea târziu şi maşina se transformă nu doar într-o pagubă, ci într-o problemă cu iz penal. După seria VIN se mai poate afla, de pildă, dacă maşina a fost cândva o daună totală sau a făcut obiectul unei calamităţi şi a făcut deja obiectul unei despăgubiri integrale din partea unei societăţi de asigurări, fiind în fapt, pentru autorităţi, o epavă inaptă de a circula pe drumurile publice. În acest caz, vă aflaţi cel mai probabil în faţa unei epave reconstituite, un adevărat coşciug pe roţi. Dacă pe site nu figurează deja seria VIN formată din cele 17 cifre, trebuie să solicitaţi vânzătorului o fotografie cu aceasta, fie din actele maşinii, fie de pe caroserie. Dacă acesta refuză să v-o pună la dispoziţie sau nu mai răspunde la email, atunci există o mare problemă şi e bine să vă luaţi gândul de la acea maşină. Atenţie, însă, nu întodeauna seria VIN vă poate garanta că veţi afla totul despre automobilul pus în vânzare, pentru că există astfel de înregistrări pentru circa 60% dintre maşinile aflate în circulaţie, dar sunt mari şanse să existe date pentru autoturismele fabricate după 2010.

Atenţie la acte

Tot prin intermediul unui schimb de fotografii, înainte de a bate un drum până în Germania, de pildă, puteţi cere să vedeţi copii după Cartea de Identitate a Vehiculului, talon şi actele de proprietate. Chiar dacă sunt în germană sau olandeză, plătiţi pe cineva să le traducă pentru a vedea exact ce scrie în ele. De pildă, puteţi avea surpriza ca pe talon să scrie "Verwertungsnachweis lag vor". În traducere, înseamnă casare/dezmembrări, adică maşina respectivă nu va fi aptă pentru înmatriculare în România pentru că deja figurează ca epavă în Germania. Pe cartea maşinii, sau Brief-ul mare conform titulaturii germane, poate exista ştampila Ungultig sau colţul documentului poate fi tăiat. Asta înseamnă că automobilul a fost scos definitiv din circulaţie în Germania. În aceste condiţii, trebuie să ţineţi cont că autoturismul trebuie adus pe platformă în România sau să fie scoase numere provizorii valabile cinci zile. "La Poliţie, când românii vor să înmatriculeze maşina, li se cer la dosar acte care dovedesc cum a intrat maşina în ţară, fie pe platformă, iar în acest caz trebuie să existe o dovadă, talonul original şi plăcuţele, fie pe şosea, iar în acest caz trebuie predat talonul emis recent pentru numerele provizorii (Fahrzeugschein) şi plăcuţele. De multe ori, vânzătorii din străinătate vând maşina fără talon şi promit că îl vor trimite prin Poştă, însă pe hârtia doveditoare nu scrie şi în cât timp îl trimit, românii putând aştepta şi şase luni - un an pentru acest document. Samsarii evită să spună că maşina a fost radiată din Germania, aşa că îi lasă pe români să creadă că mai pot circula cu ea aşa. Trebuie doar să le dea banii pe maşină şi nu mai au nicio grijă cu înmatricularea în România, pot circula cu numere străine. Când o maşină este radiată din Germania, primeşte buline pe numere, însă samsarii le dau jos şi fac o asigurare falsă. Românii prinşi la volanul unei astfel de maşini se aleg cu amendă şi dosar penal, pentru circulaţia pe drumuri publice cu o maşină neînmatriculată", a declarat Mihai Cune, proprietatul InspectorAuto.ro, citat de Agerpres. Tot în urma unei simple conversaţii cu vânzătorul, vă puteţi asigura că, odată cu maşina, veţi primi şi cele două chei ale acesteia. O fotografie cu cele două chei n-ar strica înainte de un drum lung. Trebuie să reţineţi că un vânzător de bună-credinţă nu ar avea de ce să vă ascundă toate aceste date, acte sau lucruri, dimpotrivă, ar trebui să le aibă pregătite. Dacă există o singură cheie, apare deja un semn de întrebare, care trebuie să vă facă să verificaţi de îndată în baza de date dacă nu cumva vă aflaţi în faţa unui automobil furat. Poliţia de frontieră a descoperit anul trecut, numai în urma controalelor de rutină, peste 250 de autovehicule care figurau ca fiind căutate de autorităţi sau declarate furate în străinătate, o creştere cu peste 70% faţă de 2017. Au existat şi cazuri în care maşina deja înmatriculată în România a fost descoperită ca fiind dată în urmărie abia la următorul proprietar, pentru că furtul poate fi declarat şi după doi ani.

Materialul de astăzi este o primă etapă din Ghidul cumpărătorului de maşini second hand, urmând ca într-un număr viitor să vorbim despre ce trebuie făcut odată ce cumpărătorul s-a întâlnit cu vânzătorul, vede şi testează maşina mult dorită, pentru că printre samsari există o vorbă: "O maşină se cumpără pe lumină şi se vinde pe întuneric".

- 70% mai multe automobile furate descoperite la frontieră în 2018

- 55 lei, verificarea rapidă a unei maşini după VIN

Avantaje

- cumpărarea personală e mai rentabilă

- vezi şi testezi maşina

- informarea corectă poate preîntâmpina o mare pagubă

Dezavataje

- costuri legate de drum şi testarea în service

- câteva zile dedicate tranzacţiei şi drumului

- trebuie să cunoşti limba sau să ai un însoţitor

 

 

 

 

 

×