x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Renault lansează noi produse şi se aşteaptă la creşterea vânzărilor

Renault lansează noi produse şi se aşteaptă la creşterea vânzărilor

08 Iul 2015   •   17:38
Renault lansează noi produse şi se aşteaptă la creşterea vânzărilor

Şeful Renault, Carlos Ghosn, se aşteaptă ca vânzările de maşini pe plan mondial să devină unul puternic în curând, datorită lansării de noi produse, inclusiv nouă berlină denumită Talisman, SUV-ul compact Kadjar, precum şi noua generaţie a modelului Megane, care va fi prezentată la Salonul Auto de la Frankfurt, în septembrie, transmite Automotive News Europe.

'Suntem unul dintre puţinii producători auto care nu au redus investiţiile şi nu au întârziat lansarea produselor în timpul crizei, deci nu facem compromisuri, vom lansa SUV-uri, sedanuri şi maşini de teren', a afirmat Carlos Ghosn.

În primul semestru din 2015, vânzările auto globale ale Renault au crescut cu 0,7%, la aproape 1,38 milioane de vehicule, în timp ce livrările brandului low-cost Dacia au urcat cu 10%, la 289.610 unităţi.

Ghosn a precizat că Renault a finalizat jumătate din lansările prevăzute, care au început în 2014 cu modelul Captur, şi care vor include zece noi modele până în 2016. Alte modele care fac parte din ofensiva companiei sunt noua generaţie de minivan-uri Espace, maşina de teren Kadjar, o maşină mini - Kwid - pentru piaţa din India, şi furgoneta Duster Oroch pentru America Latină.

Luni, Renault a dezvăluit o noua berlină Talisman, cu care compania franceză speră să cucerească o parte cât mai mare din piaţa autoturismelor din clasa medie superioară, dominată de producătorii auto germani.

Noua berlină, care preia numele unui alt vehicul Renault vândut deja în China, va fi comercializată de la finele anului în Franţa, apoi în restul Europei, în un ele state din Africa şi în Turcia.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

×