Data de 25 mai va fi una importantă: şi în 2013, MINI va susţine unul dintre cele mai importante evenimente caritabile din lume, organizat anual pentru lupta împotriva SIDA. Life Ball combină tradiţia extraordinară a balului vienez, o ceremonie spectaculoasă de deschidere şi o demonstraţie de forţă a angajamentului social. Conform tradiţiei, MINI donează un automobil cu design special pentru licitaţia din cadrul evenimentului, iar încasările vor fi direcţionate către proiecte dedicate combaterii şi prevenirii HIV şi SIDA. Anul acesta, Roberto Cavalli va avea onoarea de a îndeplini această misiune în scop caritabil. Unul dintre cei mai renumiţi designeri de modă din întreaga lume va personaliza un model MINI Paceman, pe care îşi va pune amprenta sa creativă. Stilul său inconfundabil în modă se completează perfect cu cel al mărcii MINI, reflectând valorile tradiţionale şi diversitatea modernă: "Să personalizez acest MINI a fost o experienţă extrem de distractivă, interesantă şi stimulatoare. A trebuit să creez o maşină care nu numai că respectă şi reflectă stilul meu în modă, ci şi stilul meu de viaţă: o provocare neobişnuită, dar una foarte fascinantă", a declarat Cavalli. Rezultatul va fi un automobil unic, care depăşeşte graniţele designului auto clasic.