x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Scandalul Dieselgate. Şeful VW ştia

Scandalul Dieselgate. Şeful VW ştia

28 Sep 2016   •   09:35
Scandalul Dieselgate. Şeful VW ştia

Martin Winterkorn, fostul şef al VW obligat să demisioneze după scandalul Dieselgate, ştia cu două luni înainte că minciunile producătorului de automobile vor fi devolatate, arată presa germană. Winterkorn ar fi aprobat un plan prin care VW să prezinte autorităţilor americane nişte informaţii care să deturneze investigaţia pe care aceştia o desfăşurau. Mai precis, câţiva angajaţi ai companiei germane au fost informaţi despre problemă şi puşi să caute o soluţie rapidă pentru a remedia problema softului mincinos, astfel încât scandalul să fie preîntâmpinat.

×