x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Tesla a ajuns mai repede decât estima să producă 4.000 de maşini pe săptămână în Germania

Tesla a ajuns mai repede decât estima să producă 4.000 de maşini pe săptămână în Germania

de Redacția Jurnalul    |    27 Feb 2023   •   19:30
Tesla a ajuns mai repede decât estima să producă 4.000 de maşini pe săptămână în Germania
Sursa foto: Hepta

Fabrica Tesla din landul german Brandenburg, lângă Berlin, produce acum săptămânal 4.000 de maşini, a anunţat luni compania, cu trei săptămâni înainte de termen, conform unui plan de producţie recent, consultat de Reuters.

Producţia unităţii este acum la o treime din producţia Model Y de la uzina din Shanghai, unde Tesla intenţionează să menţină o producţie medie totală de 13.000 de maşini Model Y pe săptămână - cu aproximativ 1.000 sub capacitatea maximă - şi încă 7.000 maşini Model 3 în februarie şi martie, conform planului de producţie.

Tesla intenţiona să majoreze producţia de la Brandenburg la 4.000 de maşini pe săptămână începând din 13 martie şi la peste 5.000 până la finalul lui iunie. În octombrie 2022, ajunsese la o producţie de 2.000 de maşini pe săptămână, apoi la 3.000 în decembrie.

Capacitatea maximă planificată pentru unitatea din Brandenburg este de 500.000 de maşini pe an, aproape 10.000 pe săptămână.

De asemenea, Tesla a început asamblarea bateriilor în Germania, folosite la vehiculele produse la Brandenburg.

Săptămâna trecută, un purtător de cuvânt al Tesla anunţa că firma se va concentra pe producţia de celule de baterii în SUA, datorită subvenţiilor din planul american de investiţii (Inflation Reduction Act, IRA).

De asemenea, producătorul american de vehicule electrice pregăteşte producerea de componente de celule, cum sunt electrozii, unii urmând să fie trimişi de la uzina sa din Gruenheide, landul Brandenburg, către Statele Unite, a precizat purtătorul de cuvânt al Tesla.

Maşinile produse la unitatea din Brandenburg vor conţine "în viitorul apropiat" baterii asamblate local.

"Concentrarea Tesla este în prezent pe producţia de celule de baterii în SUA, datorită cadrului legal creat de IRA", a adăugat purtătorul de cuvânt.

×
Subiecte în articol: tesla masini Germania