x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Trafic, o combinaţie pentru tot neamul

Trafic, o combinaţie pentru tot neamul

de Cătălin F. Vărzaru    |    14 Oct 2015   •   18:00
Trafic, o combinaţie pentru tot neamul

Trafic Combi nu e o maşină pe care să o ai doar pentru tine. Nici măcar pentru toată familia. E o maşină pentru tot neamul. Perfectă pentru o ieşire la iarbă verde cu parinţii şi bunicii. Pentru că are opt locuri şi un portbagaj de 1.800 de litri. În plus ai ocazia să vezi de ce-ţi taie faţa toţi şoferii de microbuze. Am testat un Renult Trafic combi de opt locuri, dotat cu cel mai puternic motor existent - un diesel Twin turbo de 145 de cai putere - pe vreo 500 de km, drumuri desfundate, trafic la bară pe DN1 şi serpentine. La finalul drumului am avut senzaţia că toată familia, de la mic la mare, a fost mulţumită.

Renault Trafic este un vehicul comercial uşor, un model nelipsit din portofoliul oricărui producător auto. Trafic are o istorie de aproape 35 de ani, timp în care a ajuns abia la cea de a treia generaţie, ceea ce spune multe despre anduranţa şi versatilitatea modelului. Ediţia 2015 aduce în segmentul vehiculelor comerciale uşoare în primul rând un confort pe care până de curând îl întâlneam doar pe limuzine. Adică un sistem R-link, scaune încălzite, senzori de ploaie, cameră video pentru mersul înapoi, aer condiţionat reglabil pentru fiecare segment de scaune.

Care sunt atuurile lui Trafic, modelul 7+1 Plus? Posibilitatea de a transporta şapte pasageri în condiţii foarte comode, cu spaţii pentru picioare, spătare reglabile şi aer condiţionat dirijat după dorinţă. Accesul se face facil printr-o uşă glisantă laterală, iar pentru rândul trei de scaune prin rabatarea unui scaun din rândul doi. Pentru ocupanţii din faţă spaţiul e atât de larg încât ar mai încăpea un scaun, adică varianta 8+1. Şi pentru că tot vorbim de spaţiu, marele atu al unui vehicul comercial uşor, trebuie spus că rândurile doi şi trei de scaune pot fi demontate uşor, caz în care obţinem un furgon ce poate fi încărcat cu până la 5,2 metri cubi de marfă la o sarcină ce depăşeşte 900 de kg.




Dacă păstram toate cele opt locuri, tot ne mai rămâne loc pentru a căra două combine frigorifice. Ca sa nu mai spun că podeaua este acoperită cu un cauciuc sub care se afla un material care amortizează şocurile, avantaj care îl poate transforma la nevoie şi într-un pat foarte comod. Şi încă unul care poate ajunge la peste 2,5 metri lungime şi peste 1,3 metri lăţime în caz de nevoie.



De-a dreptul salvatoarea este camera pentru marşarier şi sistemul sonor de avertizare fără de care parcarea ar fi fost mult mai dificilă pentru că noul Trafic Combi în varianta L2H2 atinge 5,3 metri. Nu mi-a plăcut uşa din spate dintr-o bucată care este foarte greoie şi necesită un spaţiu suplimentar de manevră de cel puţin un metru. Pentru 50 de euro aceasta se poate transforma în două uşi batante.

Stăpânul şoselelor

Poziţia la volan este deasupra şoselei, amănunt care este mai odihnitor în mers. La fel şi schimbătorul de viteze. Pentru frâna de mână trebuie să te apleci să cauţi pe podea. Motorul de 1,6 litri, 145 de cai putere diesel cu un cuplu de 340 de Nm, asigură puterea necesară în depăşiri şi chiar sprint, în ciuda faptului că vorbim de un autovehicul care la gol depăşeşte 1,9 tone. Cutia schimbă bine, iar tracţiunea este pe puntea faţă.




Consumul a fost peste cel înscris în cartea tehnică. La drum lung, pe modul ECO şi cu viteze schimbate conform indicaţiilor computerului de bord, am reuşit să scot circa 7,1 litri/100 de km, faţă de cel de 6 anunţat, iar în oraş, cu tot cu start/stop, n-am reuşit să cobor sub 9 litri, faţă de cei 7,1 anunţaţi. Suspensiile sunt foarte comode, gropile şi denivelările fiind cu succes absorbite.

Există, de asemenea un asistent la pornire în rampă şi un mod “Non grip road”, pentru situaţii de aderenţă scăzută. În ciuda gabaritului, Traficul s-a menţinut bine pe serpentine şi a abordat pante abrupte fără niciun fel de emoţie încărcat aproape la maxim. Preţul modelului testat pleacă de la 26.000 de euro cu TVA şi ajunge undeva peste 27.600 de euro pentru o variantă de echipare aproape full.

Avantaje

+ spaţiul
+ versatilitatea
+ preţul

Dezavantaje

- consum mai mare decât cel anunţat
- uşa spate
- locul de parcare pe măsură
 

×
Subiecte în articol: renault trafic trafic combi combo