Comisia Federală de Comerţ din SUA (FTC) a depus o plângere împotriva Volkswagen pentru reclama falsă care prezintă autovehiculele companiei germane ca fiind prietenoase cu mediul, deşi ele depăşeau limitele de poluare, transmit MarketWatch şi Reuters.
Consumatorii americani suferă pagube de miliarde de dolari din cauza înşelăciunii VE, se arată în plângerea FTC, depusă la Tribunalul din San Francisco.
În septembrie 2015, Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA) a acuzat VW că a instalat un soft care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale. VW a recunoscut că a utilizat softul care a permis ca nivelul emisiilor unui număr de 580.000 de vehicule diesel fabricate din 2009 să fie de 40 de ori mai ridicat decât cel permis, conform standardelor legale din SUA.
Departamentul Justiţiei din SUA a cerut în ianuarie despăgubiri VW, de până la 46 miliarde de dolari, pentru încălcarea reglementărilor de mediu, iar compania germană se confruntă cu peste 50 de procese civile legate de depăşirea nivelului emisiilor. Săptămâna trecută, un juriu federal a stabilit pentru 21 aprilie termenul limită pentru ca VW să repare vehiculele afectate.
Un purtător de cuvânt al VW, Jeannine Ginivan, a confirmat că firma germană a primit plângerea FTC şi "continuă să coopereze" cu toate autorităţile de reglementare din SUA.
Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că, în perioada 2005 - 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania. AGERPRES