x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Acțiunile furnizorului şi distribuitorului de gaze naturale şi electricitate Premier Energy s-au apreciat cu 8,5% în prima şedinţă de tranzacţionare

Acțiunile furnizorului şi distribuitorului de gaze naturale şi electricitate Premier Energy s-au apreciat cu 8,5% în prima şedinţă de tranzacţionare

de Redacția Jurnalul    |    29 Mai 2024   •   01:00
Acțiunile furnizorului şi distribuitorului de gaze naturale şi electricitate Premier Energy s-au apreciat cu 8,5% în prima şedinţă de tranzacţionare

Premier Energy vine la cota bursei la o evaluare de 2,64 mld. lei. Avans de 8,5% faţă de preţul din ofertă şi tranzacţii de 47 mil. lei în prima şedinţă de tranzacţionare, anunță Ziarul Financiar.

Furnizorul şi distribuitorul de gaze naturale şi electricitate Premier Energy (PE), la care fondul ceh de investiţii Emma Holding este acţionar majoritar cu 71%, iar recent NN Pensii a anunţat achiziţia a 5,6% din acţiuni prin intermediul ofertei de listare, a debutat marţi, 28 mai, la Bursa de Valori Bucureşti la o capitalizare de 2,64 mld. lei, potrivit datelor agregate de ZF de la BVB.

Acţiunile PE s-au apreciat cu 8,5% faţă de preţul final de ofertă de 19,5 lei, încheind prima sesiune la 21,15 lei pe unitate. Investitorii au tranzacţionat acţiuni în valoare de 47 mil. lei, dintr-o lichiditate totală de 118 mil. lei. Au fost realizate 4.523 de tranzacţii cu un număr de 2,26 milioane de acţiuni, preţul minim fiind de 20,5 lei, iar preţul maxim de 21,35 lei, atins la debutul şedinţei.

„Una din lecţiile învăţate în timpul acestui IPO a fost să nu subestimăm micul investitor român. Reprezintă un activ extrem de important pentru piaţa de capital şi pentru ţară”, a spus Jose Martin Garza, CEO Premier Energy.

Un investitor care a subcris 100 de acţiuni PE în timpul ofertei de listare a primit într-un final de 12 acţiuni în contextul în care valoarea investiţiilor pe tranşa investitorilor de retail a fost de circa 1,1 mld. lei. Această tranşă avea alocate 20% din ofertă însă suma subscrisă într-un final era de ajuns să acopere întreaga tranşă cu 30%.

Furnizor şi distribuitor de gaze naturale, precum şi producător, echilibrator, furnizor şi distribuitor de electricitate, Premier Energy a derulat, în perioada 8 – 15 mai, o oferta publică iniţială prin care a atras 695 milioane lei (aproape 140 milioane euro). Este cel mai mare IPO derulat la Bursa de Valori Bucureşti de o companie antreprenorială, în ultimii 5 ani.

În cadrul ofertei au fost vândute 35,9 milioane de acţiuni, dintre care 25 de milioane de acţiuni nou emise, 6,25 milioane de acţiuni vândute de unicul acţionar şi 4,7 milioane de acţiuni supraalocate. Preţul de ofertă a fost stabilit la 19,5 lei per acţiune.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: premier energy apreciat bvb acţiuni