x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Circulație în condiții de iarnă în Capitală: Sectorul 5 pregătit să acționeze cu 2.500 de tone de materal antiderapant

Circulație în condiții de iarnă în Capitală: Sectorul 5 pregătit să acționeze cu 2.500 de tone de materal antiderapant

de Redacția Jurnalul    |    25 Dec 2025   •   13:30
Circulație în condiții de iarnă în Capitală: Sectorul 5 pregătit să acționeze cu 2.500 de tone de materal antiderapant
Sursa foto: A nins în noaptea de Crăciun în București.

Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă, joi, pe străzile din Sectorul 5, unde peste 50 de utilaje cu lamă și sărăriță au intervenit pentru a face față situației meteorologice.

Din momentul în care a început ninsoarea s-a acționat cu peste 50 de utilaje cu lamă și sărăriță pe străzile principale și secundare din sectorul 5, în zonele spitalelor, în stațiile STB.

Totodată, peste 80 de lucrători au acționat în teren la cazuri de copaci căzuți.

Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, transmite că este în legătură directă cu toate structurile de intervenție din subordine.

„Noaptea trecută am pornit oficial acțiunea de deszăpezire a străzilor și trotuarelor din Sectorul 5! Având în vedere atenționarea venită în urmă cu doar câteva zile din partea ANM, toți colegii noștri s-au pregătit să intervină imediat ce situația o impune. Așa cum am promis, acțiunea a început foarte rapid, iar la această oră se circulă normal pentru condițiile date. În toată această perioadă, colegii noștri sunt pregătiți să intervină 24/24!”, sune primarul.

Reprezentanții Primăriei Sectorului 5 sunt pregătiți cu peste 200 de operatori manuali, pregătiți să acționeze pe trotuare, alei și zone pietonale, cu 2.500 de tone de material antiderapant clorură de sodiu și cu 57 de utilaje dotate cu lamă și sărăriță, precum și cu 7 utilaje pentru transportul zăpezii și peste 10 tone de material antiderapant clorură de calciu lichidă.

Societatea Amenajări Edilitare Sector 5 vine în sprijin cu peste 150 de operatori manuali, 15 freze de zăpadă, 10 platforme PRB, 6 nacele PRB, 2 buldoexcavatoare pentru alei și trotuare.

În prezent, traficul din Sectorul 5 se desfășoară în condiții de iarnă.

×
Subiecte în articol: deszapezire sector 5