Drumul spre celebritate al urmatorului super star al Romaniei incepe vineri, la Craiova. Au mai ramas doua zile pana cand caravana X Factor ajunge in Oltenia, unde Razvan si Dani, gazdele show-ului, vor fi alaturi de concurenti cu incurajari si vorbe potrivite sa-i faca sa isi invinga emotiile, atat pe ei, cat si pe cei ce ii vor insoti. Pe langa sansa de a deveni celebri, concurentii au si o miza materiala consistenta. Un premiu in valoare de 200.000 de euro il asteapta si in acest sezon pe viitorul castigator X Factor.
In acest an, caravana X Factor va trece prin sase orase. Dupa Craiova, urmeaza pe lista opririlor Sibiul, locul in care pe 18 iunie toti cei care cred ca au factorul X sunt asteptati la auditii, la Hotelul Apollo Hermannstadt.
Pe 21 iunie, prezentatorii X Factor se vor afla la Timisoara, la hotelul Boavista, acolo unde sunt siguri ca vor gasi o multime de romani talentati. Anul trecut Timisoara s-a remarcat cu voci extraordinare printre care cele ale Dianei Hetea, Irinei Florea sau ale copiiilor de la Duo Voice.
Mai departe, calatoria prin tara continua cu o oprire la Cluj, pe 24 iunie la Cluj Arena, pentru ca pe 27 iunie caravana X Factor sa ajunga in Moldova, in Piata Stefan cel Mare, la Palas Iasi. Prima etapa a auditiilor se va incheia la Bucuresti, pe 1 iulie, la Palatul National al Copiilor.
In aceasta toamna Antena 1 aduce un nou sezon X Factor. In 2011, X Factor Romania nu a fost doar o desfasurare incredibila de forte, ci si show-ul cu cel mai mare premiu din istoria televiziunii din tara noastra: 200.000 de euro. X Factor le ofera romanilor talentati, care au voce, prezenta scenica, curajul de a se face remarcati, puterea de a transmite emotie si a face show pe scena, oportunitatea de a-si schimba vietile, dar si un substantial premiu.