Ediția 13 a Confidex este realizată în parteneriat cu RBL (Romanian Business Leaders) și susținută de companiile de investiții ROCA, ROCA X și Agista, alături de CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România, Fundația Impetum și Impetum Investments.
Ediția 12 a Confidex: echilibru fragil între optimism și îngrijorare
Ediția anterioară a CONFIDEX, realizată în S1 2025, a indicat că, în ciuda unui climat global instabil și a unei prudențe generalizate, companiile românești își mențin direcția strategică, aratând un grad semnificativ de reziliență – în contextul unei indice CONFIDEX situat în S1 2025 la 51,3, foarte aproape de valoarea din S2 2024 (52). În tot acest timp 64% dintre managerii respondenți s-au declarat pesimiști în privința evoluției economiei globale. În contrast cu această percepție macroeconomică, 42% dintre lideri s-au arătat optimiști în privința propriilor companii, 26% anticipând chiar o îmbunătățire a performanței propriei companii.
Per ansamblu, rezultatele CONFIDEX din primul semestru arată un mediu de business românesc tot mai adaptabil, orientat spre dezvoltarea unor mecanisme solide de reacție și ajustare în fața volatilității.
“Rezultatele edițiilor anterioare a Confidex ne-au demonstrat încă o dată cât de important este să avem un instrument care măsoară riguros și periodic percepțiile mediului de afaceri și oferă o imagine corectă asupra economiei românești. Într-o perioadă în care contextul global creează adesea distorsiuni în așteptări, Confidex reușește să surprindă realitatea din interiorul companiilor și nivelul lor real de încredere. Chiar dacă economia globală și cea națională și-au pierdut din avânt, companiile românești au continuat să își mențină direcția, sprijinindu-se pe investiții, diversificare și capacitatea lor de adaptare. Prin ediția a 13-a, vom înțelege cum se pregătesc liderii pentru 2026 și unde putem identifca potențialul în noul ciclu economic. Vocea oamenilor de afaceri români este esențială pentru a construi un ecosistem economic solid și orientat spre viitor”, declară Andrei Cionca CEO Impetum Group și inițiator al studiului CONFIDEX.
„Înțelegerea profundă a realităților economice nu poate exista fără analiza sistematică a datelor. La Romanian Business Leaders, ne asumăm responsabilitatea de a genera informații riguroase care să servească un dublu scop: pe de o parte, să ofere antreprenorilor fundamentul necesar pentru decizii informate, iar pe de altă parte, să constituie baza propunerilor noastre de politici publice. Credem cu tărie că numai cunoașterea bazată pe dovezi ne permite să concepem proiecte cu impact economic și social real, să ridicăm nivelul de informare în ecosistemul antreprenorial și să contribuim efectiv la dezvoltarea unui mediu de afaceri mai puternic și mai rezistent.” Alexandru Dincovici, Director General Romanian Business Leaders
Cum va evolua încrederea managerilor într-o economie aflată sub presiune?
Contextul economic în care se desfășoară noua ediție a CONFIDEX este unul marcat de încetinirea creșterii economice și de presiuni macroeconomice persistente.
Conform estimărilor europene, economia României a urmat o tendință de frânare, cu o creștere prognozată de doar 0,7% în 2025, urmată de o ușoară revenire la 1,1% în 2026, în timp ce inflația a rămas una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, situându-se în toamna acestui an în jurul valorii de 9–10%. La acestea s-au adăugat un deficit bugetar ridicat și un climat geopolitic tensionat în regiune, elemente care au influențat costurile operaționale, apetitul pentru investiții și percepția de risc a mediului de business.
Într-o asemenea realitate, măsurarea nivelului de încredere și așteptărilor managerilor devine esențială pentru înțelegerea direcțiilor economice din perioada următoare.
Studiul CONFIDEX este singurul studiu longitudinal din România care măsoară încrederea managerilor români în economie și descifrează provocările cu care se confruntă mediul de business local. De-a lungul celor 12 ediții ale sale studiul s-a impus drept un instrument reper pentru luarea deciziilor de business.
Studiul oferă, de 5 ani, o imagine clară asupra percepțiilor oamenilor de afaceri din România. Extrapolând tendințe, compania pune la dispoziția celor interesați un instrument care îi ajută să înțeleagă mai bine vremurile în care trăim și să ia decizii corecte și bine argumentate, cu impact pozitiv asupra mediului de business și societății în general.
Chestionarul poate fi completat aici: https://studiulconfidex.ro/s/confidex-editia-13?ref=landing-page


