x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Autostrada Ploiesti-Brasov va fi realizata cu ajutorul Bancii Mondiale

Autostrada Ploiesti-Brasov va fi realizata cu ajutorul Bancii Mondiale

13 Dec 2017   •   10:21
Autostrada Ploiesti-Brasov va fi realizata cu ajutorul Bancii Mondiale

Banca Mondială va oferi asistenţă României în privinţa implementării proiectului autostrăzii Ploieşti-Braşov, au declarat surse oficiale.

 

Marţi, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, alături de premierul Mihai Tudose, a participat, la Palatul Victoria, la o întâlnire cu vicepreşedintele Băncii Mondiale, Cyril Muller, în contextul în care oficialii Băncii şi-au arătat interesul de a sprijini construcţia Autostrăzii Ploieşti-Braşov. La întâlnire au mai participat vicepremierul Marcel Ciolacu, ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

"Banca Mondială a decis să ofere asistenţă în ceea ce priveşte implementarea proiectului Autostrăzii Ploieşti-Braşov. În luna octombrie, oficialii romani şi cei ai Băncii Mondiale au discutat despre măsurile necesare demarării proiectului de infrastructură, convenindu-se înfiinţarea unui Comitet de coordonare, la nivelul Secretariatului General Guvernului, condus de vicepremierul Ion Marcel Ciolacu, şi o unitate de implementare a proiectului, la Ministerul Transporturilor, responsabilă de componenta tehnică", precizează sursele citate.

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, nu a putut, în acest context, să participe la Comisia de Transporturi din Camera Deputaţilor, unde s-a discutat Proiectul de buget pentru 2018, dar şi-a asigurat reprezentarea oficială prin prezenţa tuturor secretarilor de Stat din MT, responsabili cu domeniile aflate în subordinea Ministerului Transporturilor, subliniază sursele menţionate. AGERPRES.

×