x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Casa inteligentă, nu e sigură

Casa inteligentă, nu e sigură

de Daniela Ivan    |    04 Noi 2016   •   20:00
Casa inteligentă, nu e sigură
Sursa foto: baloon111/Getty Images/iStockphoto

Cu cât utilizăm mai multe uşi, camere de supraveghere, alarme sau alte aparate pentru monitorizarea activităţii din casă pe care le conectăm la Internet cu atât riscul unui atac cibernetic care ne poate lăsa cu contul din bancă gol este mai mare. Infractorii cibernetici au devenit tot mai pricepuți și au suficiente resurse pentru a lansa atacuri din ce în ce mai sofisticate.

Avem în momentul de faţă posibilitatea să conectăm la internet aproape orice tip de dispozitiv din casă, respectiv cafetiere, sisteme de climatizare, camere de supraveghere, sisteme de supraveghere, alarme, uşi. Există uşi care folosesc conexiunea bluetooth pentru a deschide proprietarului în momentul în care acesta se apropie şi are telefonul în buzunar. Acestea sunt produse la mare căutare pentru că putem să reglăm de la birou temperatura din casă, putem să ne supraveghem copilul care stă cu bona, putem să ne facem un ceai sau o cafea înaninte să ajungem acasă. Însă, specialiştii ne atenţionează că majoritatea dispozitivelor  casnice care pot fi conectate la Internet oferă confort, dar nu şi securitate. “Atunci când ai în internet tot felul de dispozitive, acestea nu au niciun fel de protecţie, pentru că au fost gândite doar ca să îşi îndeplinească funcţia”, a explicat Mircea Grigoraş, director general adjunct la Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO). El a adăugat că este o problemă la nivelul producătorilor, pentru că, de cele mai multe ori, ei trebuie să facă un lucru să funcţioneze folosind resurse minime.

Aproape 30 de miliarde de dispozitive din întreaga lume vor fi conectate până în 2020, conform unui raport Gartner intitulat Agenda Overview for the Internet of Things

×