Criza imobiliară va scădea chiriile începând de anul viitor, spun analiştii imobiliari. Ei mizează pe numărul din ce în ce mai mare de apartamente scoase la închiriat pentru că nu-şi găsesc cumpărători. Deja, oferta este bogată şi chiriaşii au devenit mult mai atenţi la condiţii, dotări, accesul la mijloacele de transport.
Numărul de locuinţe închiriate a crescut ca urmare a crizei financiare internaţionale. "Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut remarcăm o creştere a numărului de chirii cu aproximativ 15% şi o creştere cu 20% a procentului de închirieri din totalul tranzacţiilor noastre. Este drept, sezonalitatea face ca în fiecare an numărul închirierilor să crească în lunile septembrie şi octombrie pe fondul începerii anului şcolar şi revenirii la muncă după perioada concediilor. Însă, în această toamnă foarte mulţi clienţi care doreau să cumpere o locuinţă, fie nemaiavând acces la credite, fie derutaţi de situţia pieţei au decis să opteze pentru închiriere cel puţin pentru o perioadă", a declarat Adrian Ghipău, directorul departamentului Rezidenţial al Coldwell Banker Affiliates of Romania.
SOFISTICARE
Euforia imobiliară în cazul proiectelor noi nu a ţinut cont de puterea reală de cumpărare a populaţiei, de accesul din ce în ce mai greu al dezvoltatorilor la finanţare sau imposibilitatea cumpărătorilor de a obţine credite sau scumpirea acestora. "Pe termen scurt înregistrăm o creştere a preţurilor, dar şi o uşoară sofisticare a celor care închiriază, fiind mult mai atenţi la condiţii, dotări, acces etc", spun agenţii imobiliari. Oamenii nu mai sunt dispuşi să dea 350 de euro pe o garsonieră în cartiere periferice dacă aceasta nu are mobilă, maşină de spălat automată, combină frigorifică sau televizor.
SUPRAOFERTĂ
Dacă criza financiară va dura mai mult de un an, numărul locuinţelor scoase la vânzare va creşte şi automat va scădea şi preţul chiriei.
"Vor fi numeroşi dezvoltatorii care se vor afla în imposibilitatea de a vinde locuinţele terminate. Şi pentru că acestea trebuie să aducă venituri, vor fi închiriate, urmând ca probabil chiriaşii să fie cei care cumpară apartamentul închiriat. Va exista aşadar un stoc de apartamente ce va determina o scădere uşoară a preţurilor şi o ofertă mai mare pe piaţa locuinţelor de închiriat în blocurile vechi", mai spune Adrian Ghipău.
Nivelul chiriilor în octombrie în capitală
Tip locuinţă Preţ (în euro) ChiriaşiiGarsonieră 300-500 tineri
Două camere 400-1.200 familii
Trei camere 500-1.800 familii cu copii
Vilă 1.000-9.000 firme
Sursa: Coldwell Banker
Chirii ca în Bruxelles
Locuitorii Capitalei plătesc printre cele mai mari chirii din Europa, deşi au venituri mult mai mici decât alţi europeni. Chirii mai mari decât în Capitala României sunt doar în marile capitale, Paris, Londra, Madrid, Amsterdam.În luna octombrie preţurile au căzut cu 33%
Preţurile locuinţelor vechi din Bucureşti au scăzut în octombrie cu 6%, fiind în cea ce-a treia lună de coborâre consecutivă. Faţă de începutul anului căderea a fost de 16%.Sectorul 6, este cel mai afectat, aici preţurile au scăzut cu 13% în octombrie faţă de septembrie, ajungând la o medie de 1.310 euro/mp, în timp ce Sectorul 2 a rămas aprope la acelaşi nivel ca în luna septembrie, se arată într-o analiză a companiei Colliers asupra pieţei imobiliare. Raportul mai evidenţiază faptul că preţurile locuinţelor vechi din Sectorul 6 au scăzut cu 33% în ultimele şase luni, cele din Sectorul 5 cu 23%, în timp ce apartamentele din sectoarele 1 şi 2 s-au ieftinit în medie cu 20%. "Există totuşi o segregare a ofertei pe segmentul apartamentelor vechi în cazul anumitor sectoare. Oferta nu se mai prezintă la fel de uniform ci scindată în două segmente: cei care păstrează preţurile aproape de valorile lunii trecute, şi cei care au scăzut – în speranţa efectuării unei tranzacţii. Observăm astfel o dispută în piaţă legată de un prag de minim la care pot ajunge preţurile. Luna următoare va aduce o confirmare sau o cădere a acestui prag conturat în luna octombrie", apreciază analiştii de la Colliers. Dezvoltatorii preferă să nu lase la preţ, ci să ofere promoţii pentru a stimula vânzările, locuri de parcare sau mobilă gratuită.
AŞTEPTARE
Aproape jumătate dintre cei care doresc să cumpere o locuinţă aşteaptă fie să mai scadă preţurile, fie să observe o stabilizare, conform unui sondaj comandat de compania de consultanţă imobiliaraăMediaCity. " Acest procent se explică prin aceea că în ultimele luni s-a comunicat în mod extensiv că preţurile vor scădea, iar acum cumpărătorii aşteaptă să vadă când se va întâmpla acest lucru. În ce priveşte apartamentele noi însă, preţurile nu pot înregistra o scădere semnificativă ci doar uşoare ajustări datorate recentelor modificări de preţuri pentru materialele de construcţii", apreciază analiştii de la MediaCity. (Daniela Ivan)
Evoluţia preţurilor în ultimele şase luni
Sectorul Luna octombrie(euro/mp) 1 lună 6 luniSector 1 1.878 -8% -20%
Sector 2 1.501 -1% -20%
Sector 3 1.612 -3% -14%
Sector 4 1.760 -5% -18%
Sector 5 1.489 -6% -23%
Sector 6 1.310 -13% -33%
Sursa: Coliers
Citește pe Antena3.ro