x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Cum poate crește un bloc la temelia casei tale

Cum poate crește un bloc la temelia casei tale

de Diana Scarlat    |    03 Dec 2015   •   15:39
Cum poate crește un bloc la temelia casei tale

Proprietarii unui imobil din cartierul bucureştean Berceni sunt scoşi din apartamente din cauza unei autorizaţii de construire date fără nicio logică de Primăria Sectorului 4. De la începutul anului, un alt bloc a început să se construiască la mai puţin de un metru distanţă faţă de clădirea care deja exista.

Documentele cadastrale dovedesc foarte clar că noua construcţie trece de hotarul vecinului, încălcându-i dreptul de proprietate. Chiar dacă toate aceste documente existau la Primăria Sectorului 4, autorizaţia de construire a fost emisă.

„Noi nu mai putem să locuim acolo, după ce am rămas fără gaze. Au intrat şi peste un prieten de-al meu în casă şi l-au bătut. Este depusă plângere penală la Poliţie. Arhitectul-şef abia când a ajuns la faţa locului şi-a dat seama pentru ce a semnat, dar construcţia era deja avansată. Nu avea cum să autorizeze aşa ceva, pentru că nu s-a respectat nicio lege. Încă de la primele săpături, la baza blocului, s-a pus în pericol structura de rezistenţă”, spune unul dintre proprietarii imobilului pus în pericol de noua construcţie.

Deşi nu avea autorizaţie de construire, în luna februarie constructorul a-nceput săpăturile, la temelia clădirii de pe strada Aurel Perșu nr. 132-154, Sector 4, Bucureşti. Au urmat plângeri depuse de proprietari şi amenzi pentru cei care construiau ilegal, însă nimic nu a oprit lucrările pe șantierul noii clădiri, iar pe 4 iunie au obţinut, fără nicio explicaţie, autorizaţia de construire de la primărie. Din cazua distanţei ilegale dintre cele două clădiri, care nu respectă proiectul făcut de Distrigaz pentru alimentarea blocului ridicat legal, furnizorul a oprit alimentarea clădirii cu gaze, pe 11 noiembrie, astfel încât locuirea este imposibilă, în lipsa oricărei posibilităţi de încălzire, în această perioadă rece.

Proprietarii păgubiţi cu sprijinul autorităţilor locale au dat în judecată constructorul şi primăria, însă intervenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Primăria Sectorului 4, după tragicul incendiu din Clubul Colectiv, prelungeşte ancheta. Aceasta pentru că documentele au fost ridicate de DNA, și sunt analizate de procurori, în contextul mai larg al suspiciunilor de corupţie legate de acordarea ilegală a unor autorizaţii. Şi procesul ar putea dura câţiva ani, timp în care noua construcţie se va finaliza, distrugând blocul vecinilor. Pe constructori nu-i poate opri nimeni după ce au obţinut autorizaţia de construcție, la cinci luni de la începerea lucrărilor.

Mai mult, unul dintre proprietarii păgubiţi a depus şi o plângere penală împotriva cons-tructorului, după ce a fost bătut şi ameninţat de cei de pe şantier. De altfel, păgubiţii l-au chemat în judecată pe constructor, Petcu Sebastian Floricel, după ce Poliţia Locală a Sectorului 4 i-a trimis acestuia două adrese pentru încetarea construirii fără autorizaţie (adresa nr 5557/2015 şi adresa nr 7915/2015), ambele anterioare datei de 4 iunie 2015, când s-a emis autorizaţia de construire.

Funcționari de la primărie, judecători pentru propriile fapte

Nu doar proprietarul clădirii aflate acum în construcţie este chemat în instanță, ci şi Primăria Sectorului 4. S-a cerut „anularea autorizaţiei de construicție nr. 239/04.06.2015, eliberată de către Primaria Sectorului 4 Bucureşti, pentru nerespectarea condiţiilor legale şi suspendarea executării construcţiilor (suspendare efecte act administrativ)”. Primăria Sectorului 4 a trimis răspunsul arhitectului în legătură cu acest caz: „Până în prezent nu a fost dispusă suspendarea valabilităţii autorizaţiei de construcție nr. 239/04.06.2015.

Construcţia autorizată prin A.C. nr. 239/ 04.06.2015 nu depăşeşte limitele legale ale proprietății, dar construcţia reclamanţilor nu respectă autorizaţia emisă, iar conducta de gaze nu a fost realizată în baza unei autorizaţii emise de către Primăria Sectorului 4 şi încalcă prevederile Codului Civil, fiind exe-cutată prin terenul proprietăţii alăturate”.

Deşi acesta este răspunsul Primăriei, doar judecătorul este de fapt cel care are dreptul să se pronunţe asupra legalităţii emiterii autorizaţiei de construcție. Iar planurile cadastrale şi un act încheiat cu vechiul proprietar al terenului pe care se ridică noua construcţie arată altceva. De asemenea, exis-tă dosarul întocmit de Distrigaz pentru proiectul de alimentare a imobilului afectat de noua cons-trucţie, din care reiese că regia şi-a obţinut autorizaţiile necesare.

Nici ISU nu a emis o autorizaţie pentru noua clădire ridicată lângă cea deja existentă, pentru că nu este respectată distanţa legală faţă de sursa de alimentare cu gaze. Cu toate acestea, construcţia continuă.

"Autorizaţia de construire a fost emisă cu respectarea legislaţiei în vigoare, având calcan spre clădirea reclamanţilor, care la rândul ei a fost autorizată cu calcan spre acest teren" Primăria Sector 4, arhitect-șef

×
Subiecte în articol: bloc