x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Dezvoltare - Creşte numărul hotelurilor din provincie

Dezvoltare - Creşte numărul hotelurilor din provincie

27 Mai 2008   •   00:00

Grupurile hoteliere Marriott, Best Western, Ramada Plaza şi Starwood îşi vor deschide hoteluri şi în alte oraşe în afara Bucureştiului, au anunţat reprezentanţii operatorilor. "Vom deschide



Grupurile hoteliere Marriott, Best Western, Ramada Plaza şi Starwood îşi vor deschide hoteluri şi în alte oraşe în afara Bucureştiului, au anunţat reprezentanţii operatorilor. "Vom deschide noi unităţi în Bucureşti, Oradea, Braşov, Sibiu, Cluj şi Timişoara şi dorim ca prin deschiderea acestor hoteluri să ajungem la un număr de 49.000 de camere la nivel mondial. Momentan, sîntem în discuţii cu diferiţi investitori, nu am semnat deocamdată vreun contract de management", a declarat directorul general al JW Marriott, Kurt Strohmayer.

STARWOOD. Grupul american Starwood va avea un hotel pe Calea Victoriei, sub brandul Le Meridien. Hotelul va fi construit în parteneriat de către Poşta Română şi compania Comnord. Unitatea va avea circa 300 de camere şi va fi inaugurată în maxim trei ani. Compania americană Starwood Hotel and Resort Worldwide are în portofoliu, pe lîngă lanţul Le Meridien, şi brandul Sheraton. "Sîntem interesaţi în deschiderea de noi hoteluri în orice oraş în care există o piaţă care cere acest lucru şi care este capabilă să susţină astfel de investiţii., precum Cluj, Constanţa, Timişoara şi Bucureşti, pentru care avem contracte în negocieri. România este, pentru noi, o piaţă cu un potenţial mare de dezvoltare şi sperăm ca în următorii 2-3 ani să devenim jucători importanţi în România, Bulgaria, Serbia şi partea de est a Iugoslaviei", a afirmat Vincent Levy, director de Achiziţii şi Dezvoltare al Starwood.

RAMADA. Compania are două unităţi afiliate în Bucureşti, sub mărcile Intercontinental şi Crowne Plaza, însă vrea să aducă în Capitală branduri noi, precum Holiday Inn. La rîndul său, Ramada deţine, în România, patru hoteluri, dintre care trei în Bucureşti, respectiv Ramada Majestic, care aparţine grupului turc Ener, Ramada Nord, deţinut de Virgil Călina, proprietarul firmei Da Silva, şi Ramada Plaza, controlat de Gabriel Popoviciu, şi o unitate în Sibiu, aflată în proprietatea omului de afaceri Ilie Carabulea. "Anul viitor, Ramada Plaza vizează deschiderea a şase noi unităţi în România, prin care estimează atingerea unui număr de 1.500 de camere", a spus Tinu Sebeşanu, preşedintele firmei Trend Hospitality, reprezentant Wyndham în România.

BUCUREŞTI. Compania Rezidor, listată la bursa din Stockholm, va deschide pe 1 iunie hotelul Radisson din Bucureşti (fostul hotel Bucureşti), urmînd ca o unitate sub acelaşi brand să fie deschisă în cadrul complexului Silver Mountain din Poiana Braşov. Grupul hotelier s-a arătat interesat de deschiderea, în următorii ani, a unor hoteluri noi, atît în Bucureşti, cît şi alte oraşe importante din România, care vor avea un număr maxim de 200 de camere.

SOL MELIA. Grupul hotelier spaniol Sol Melia urmăreşte, de asemenea, extinderea în regiune, în special în Bulgaria şi pe litoralul Mării Negre, urmînd ca pe viitor să intre şi pe piaţa hotelieră din Bucureşti. Lanţul american Best Western este deja prezent în România, unde a afiliat în ultimii zece ani nouă hoteluri, în Arad, Bucureşti, Gura Humorului, Cluj, Constanţa, Reşita, Timişoara, Balvanyos (Lacul Sfînta Ana) şi Sibiu. Planurile pentru perioada următoare includ extinderea în alte oraşe, precum şi în Bucureşti, unde vor fi semnate anul viitor 2-3 contracte.

×
Subiecte în articol: romania bucuresti ramada imobiliar