Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Anii ’50 au adus Americii primele mall-uri după standardele moderne de astăzi. Dar, pe lângă progres, acest lucru a accentuat unele probleme existente încă de la apariţia centrelor comerciale pe tărâm american. Deoarece centrele comerciale (ulterior mall-uri) au fost „concepute” la punctul de intersecţie dintre politica Războiului Rece şi capitalismul de după război.
Un punct de intersecţie delicat, asediat de temeri – cum ar fi izbucnirea unui al treilea război mondial, şi visuri „consumiste”. Deja în timpul celui de-al doilea război mondial, preşedintele Roosevelt apelase în mod repetat la afirmarea „modului de viaţă american”. După război, aşa-numita politică de consum a ajuns să constituie ingredientul principal al stilului de viaţă american, consumul ajungând să fie privit ca un fel de datorie civică de cetăţenii americani (mai ales cetăţenii de sex feminin…). Potrivit sociologului austriac Anette Baldauf, în perioada de după al doilea război mondial, politica externă a SUA a încercat să limiteze influenţa comunismului prin intermediul diplomaţiei politice, al intervenţiei militare şi prin… puterea de seducţie a consumului (centrul comercial semnala superioritatea capitalismului).
Component
În general, analiştii consideră că nu reprezintă o coincidenţă faptul că primul centru comercial din SUA „a fost construit într-un moment în care naţiunea ajunsese la apogeu economic, în timp ce cetăţenii discutau cu pasiune argumente pro şi contra construirii de buncăre!”. Măsura în care viaţa urbană a căpătat alte conotaţii este ilustrată de un articol publicat în revista Life la 18 decembrie 1950 şi intitulat „How US Cities Can Prepare for Atomic War” („Cum se pot pregăti cetăţenii SUA pentru un război atomic”). Articolul preciza că oraşele americane sunt cele mai vulnerabile din lume, avertizând că în cazul unui război nuclear, în primul rând ar veni distrugerea imediată şi totală a unei zone largi, cu sute de mii de victime, apoi transportul ar fi paralizat, electricitatea şi apa tăiate, aprovizionarea cu alimente întreruptă, oamenii într-o totală panică.
Revista publica şi un interviu cu Norbert Wiener – inventatorul ciberneticii, care susţinea înfiinţarea „centurilor de viaţă” la marginea oraşelor: „În timp de pace, aceste centuri ar sprijini suburbanizarea, în timpul războiului – al ajutorului de apărare civilă”. Hărţile care au servit drept ilustraţii ale interviului cu Wiener înfăţişau „centura de viaţă” a unui oraş anonim, cu spitale, depozite, fabrici, o staţie de tren, şi… un centru comercial. Prin urmare, centrul comercial devenise un component al programului de apărare civilă. Centrul comercial, cu „iconografia” sa de buncăr, căpătase gradul de simbol al siguranţei naţionale (adăugată la gradul de simbol al siguranţei cumpărătorului). Se transformase într-un soi de „ancoră afectivă” pentru moralul colectiv al naţiunii americane.
Cam în acest context „nimerea” arhitectul Victor Gruen cu noile sale viziuni şi proiecte, exploatând teama de Războiul Rece. El şi partenerul său de proiecte (la un moment dat) Karl Van Leuven aveau să expună un concept care coordona patru centre comerciale regionale: Eastland, Northland, Southland şi Westland. Gruen va explica într-o ediţie a revistei Progressive Architecture că proiectul său cu patru centre comerciale masive, localizate departe de obiective industriale, „satisface nevoile generale pe timp de pace, şi în timp de război, iar centrele pot, dacă este necesar, să fie dislocate în calitate de centre de reabilitare pentru apărare şi prim ajutor”. Northland a fost primul dintre cele patru centre care urmau să fie realizate la periferia oraşului Detroit.
Nu a fost o coincidenţă faptul că Gruen a ales Detroit. Populaţie mare, plus influenţa producătorilor de automobile Chrysler, Ford şi General Motors, care creaseră o clasă de mijloc cu putere de cumpărare. Detroit – un paradis economic, dar, în acelaşi timp, considerat a fi o potenţială ţintă de atac nuclear (compania Ford deţinea un buncăr propriu în oraş…). Conform statisticilor, în 1953, 145.000 de americani aveau telefon instalat, 600.000 de americani îşi cumpăraseră un televizor nou şi o jumătate de milion maşină nouă. Un bun motiv pentru entuziasmul lui Victor Gruen la deschiderea Northland-ului în 1954. (Va urma)
