x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Mall la Târgovişte

de Daniela Ivan    |    15 Apr 2008   •   00:00

Compania britanică Westhill Development va investi circa 60 de milioane de euro pentru construcţia unui centru comercial în Târgovişte. Denumit Crizantema Mall, centrul comercial are o suprafaţă închiriabilă de circa 36.000 metri pătraţi şi va cuprinde peste 1.000 de locuri de parcare, se arată într-un comunicat al King Sturge, promotorul proiectului. Complexul va include un hipermarket şi magazine de haine, încălţăminte, electronice, articole sportive, mobilă şi electrocasnice. De asemenea, centrul va avea o zonă de restaurante şi de petrecere a timpului liber, un multiplex, bowling şi centru fitness. Westhill Development a desemnat compania King Sturge pentru a furniza servicii de dezvoltare şi administrare a centrului, precum şi de proiectare şi consultanţă în închirierea proiectului din Târgovişte. Centrul se va deschide in 2009. Târgovişte are o populaţie de aproximativ 89.000 locuitori cu zonă de gravitaţie de 180.000 de locuitori la 30 de minute de condus. Conform opiniilor analiştilor imobiliar un oarş de 80.000 de locuitori poate suporta cu succes un singur mall.

×
Subiecte în articol: imobiliar