x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Cum să analizezi timpul de lucru al șoferilor tăi? Opțiuni ușoare de analiză la distanță pentru tahograf

Cum să analizezi timpul de lucru al șoferilor tăi? Opțiuni ușoare de analiză la distanță pentru tahograf

15 Mar 2022   •   12:36
Cum să analizezi timpul de lucru al șoferilor tăi? Opțiuni ușoare de analiză la distanță pentru tahograf

Transportul mărfurilor cu ajutorul camioanelor este o modalitate extrem de importantă de a se asigura necesarul de alimente, materiale de construcții și tot ce ne este necesar în viața de zi cu zi. Aceste transporturi însă sunt extrem de bine organizate și controlate pentru o desfășurare optimă a acestui proces.

Astfel sunt stabilite niște condiții pe care în primul rând șoferii camioanelor trebuie să le respecte.

Acestea sunt legate de încărcătura maximă admisă, de timpul de conducere efectiv și pauzele care trebui să existe în timpul unui transport, și de viteza cu care pot circula. Pentru a putea avea control asupra activității șoferilor, firmele de transport apelează la tahografe. Acestea sunt niște aparate care sunt utilizate cu scopul de a indica și de a scrie automat date referitoare la cursă și la timpul de lucru al fiecărui șofer. Uneori șoferii au tendința de a încălca timpul de lucru pentru a reduce perioada de timp petrecută în cadrul unei curse, însă asta înseamnă un atentat la siguranța lor.

Cum se efectuează urmărirea și controlul camioanelor în timp real?

Pentru a urmării în timp real cursa unui camion, firmele de transport utilizează tahografe digitale, care sunt și conectate la un sistem de navigație prin satelit, ceea ce face ca informațiile în timp real despre controlul în trafic și informații despre cursă să fie la dispoziția lor imediat. Acestea funcționează alături de un card de șofer și înregistrează informații de genul timpului efectiv de conducere, distanța și viteza, poziția la fiecare 3 ore, date de identificare ale șoferului, dar și încălcări ale șoferilor și nerespectarea timpilor de conducere. Poți să detectezi greșelile șoferilor și încălcările din timpul cursei pe automotorsisport.ro. Cele mai frecvente încălcări sunt: depășirea perioadei de conducere fără pauză, atât zilnic cât și într-o săptămână sau două; scurtarea perioadei de odihnă zilnică prin analiza zilelor de echipă, precum și a perioadelor de odihnă întreruptă efectuate pe feribot sau pe tren; reducerea perioadelor de odihnă săptămânal sau la două săptămâni; înregistrarea fără cod de țară la începutul și finalul perioadei zilnice de lucru.

Cum funcționează tahograful digital și ce soft să alegi?

Tahograful digital este o combinație de ceas și vitezometru și este conectat la motorul camionului pentru a înregistra viteza și pentru a detecta dacă acesta este în mișcare sau staționează. Datele înregistrate se stochează în memoria internă a acestuia și se descarcă periodic pentru a se stabili dacă au fost încălcări în respectarea perioadei de odihnă și dacă regulamentele în vigoare au fost respectate. Pentru a înregistra informații și a fi descărcate apoi într-un raport aceste tahografe au nevoie de un software special. Încearcă o analiză tahografică cu Tachoscan Web - inelo.com. Acesta este un program foarte avansat și complex care arhivează și analizează datele din foile de înregistrare, cardurile șoferilor și memoria tahografelor digitale.

Vei avea astfel parte de înregistrarea timpului de lucru al șoferilor simplu, precis și în termenii prevăzuți de legea în vigoare. Cu ajutorul acestui soft încălcările șoferilor vor fi afișate clar, putând fi verificate pe diagrame zilnice, săptămânale sau lunare, putând inclusiv să remediezi erori de selectare ale șoferilor. Încălcările se vor afișa într-o manieră care va fi ușor de înțeles atâta de către șofer cât și de către managerul companiei. Algoritmii folosiți pentru constatarea încălcărilor sunt aceeași cu cei folosiți în programele de control ale majorității inspecțiilor din Europa și se actualizează constant dacă apar modificări sau orientări noi.

Cu o experiență de aproximativ 20 ani pe piață și peste 10000 de clienți mulțumiți, Tachoscan poate fi alegerea potrivită și pentru tine. Echipa de experți oferă consultanța Comisiei Europene și furnizăm pe lângă software și hardware și instruire pentru poliție, inspecții de transport rutier sau alte servicii de control. Analiza timpului de lucru al șoferilor se face în conformitate cu reglementările și standardele aplicabile, oferind servicii de cea mai înaltă calitate celor mai mari operatori de transport din Europa.

Poți avea acces în orice moment pentru analiza datelor tahografice, online. Folosind acest soft vei primi în permanență informații despre modificările legislative, instrumente inovatoare și noutăți din domeniul transportului. Asigură-te că transportul pe care îl prestezi se realizează în condiții legale și de securitate, atât pentru șofer, pentru tine și pentru persoanele implicate în această activitate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×