x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri De "Vinerea neagră" bilete la preţ redus

De "Vinerea neagră" bilete la preţ redus

de Alex Revenco    |    21 Noi 2012   •   20:33
De "Vinerea neagră" bilete la preţ redus

'Black Friday', vinerea de după Ziua Recunoştinţei, este, în SUA, o zi a ofertelor avantajoase pentru cumpărători, marcând debutul sezonului cumparăturilor de sărbători. 'Importată' şI în România, 'Vinerea neagră' s-a extins şI la biletele de concert, care se vând în această zi cu reduceri semnificative. Înafară de cele două site-uri, vineri, 23 noiembrie, între orele 9.00 şI 22.00 (în funcţie de programul magazinelor din reţeaua Biletoo) bilete cu reduceri record se pot achiziţiona şi din magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter), Sala Palatului, magazinele Flanco, Palatului Copiilor, Librăria Mihai Eminescu şi altele. Întrucât la unele evenimente numarul de bilete care mai sunt disponibile nu mai este foarte mare, cei interesaţi trebuie sa intre online începând cu ora 00.00 şi să verifice reducerea la concertul dorit. Iată câteva reduceri de bilete de concert: Mircea Vintilă & Brambura -duminică, 25 noiembrie, Hard Rock Cafe - 30 lei (în loc de 60 lei), 50 lei (80 lei), Concert aniverar de jazz: Marius Vernescu & Guests- 29 noiembrie, Sala Radio – 15 lei (20 lei); BZN – 6 decembrie, Sala Palatului, 80 lei (100 lei), 120 lei (150 lei), 160 lei (200 lei), 200 lei (250 lei), 240 lei (300 lei); Bonnie Tyler (foto)- 8 decembrie, Sala Palatului - 80 lei (100 lei), 100 lei (150 lei), 140 lei (200 lei), 200 lei (250 lei), 250 lei (300 lei); Corul Madrigal- 9 decembrie, Ateneul Român – 150 lei (200 lei); Magic Gospel Pearls- 10 decembrie, Teatrul Naţional – 48 lei (60 lei), 80 lei (100 lei); Festivalul Naţional de muzică folk 'Om Bun'- ziua 1, 17 decembrie, Teatrul Nottara- 60 lei (80 lei)- la fel şI în ziua a II- a (18 decembrie) şI a III-a (19 decembrie) un bilet la 'Om Bun' este 60 de lei în loc de 80; Salvatore Adamo- 18 decembrie, Sala Palatului – 70 lei (100 lei), 105 lei (150 lei), 140 lei (200 lei), 175 lei (250 lei), 210 lei (250 lei), 245 lei (350 lei); Cargo Christmas Rock – 19 decembrie, Silver Church – 45 lei (60 lei); Brujeria (grup americano- mexican de metal extrem)- 20 decembrie, Silver Church – 30 lei (50 lei);  Lacul Lebedelor – The Imperial Ice Stars Ballet- 2 februarie 2013- Sala Palatului – 40 lei (50 lei), 70 lei (100 lei), 120 lei (150 lei), 140 lei (200 lei), 200 lei (250 lei), 240 lei (300 lei); Andrea Bocelli- 25 mai 2013, Romexpo – 115 lei (150 lei), 200 lei (250 lei), 265 lei (350 lei), 440 lei (550 lei), 485 lei (750 lei), 720 lei (900 lei), 1400 lei; OST Fest, 7- 9 iunie 2013 – abonament pentru trei zile 300 lei (400 lei).

×