x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Diamantele nu vor mai avea pretul de alta data!

Diamantele nu vor mai avea pretul de alta data!

19 Ian 2018   •   10:41
Diamantele nu vor mai avea pretul de alta data!

Diamantele vor continua să se ieftinească, susţine un fond speculativ ale cărui pariuri pe marihuana medicală l-au făcut cel mai performant în 2016, informează Bloomberg.

 

Preţul acestor pietre preţioase ar putea scădea cu până la 10% în acest an, deoarece şi-au pierdut atractivitatea pentru tinerii consumatori şi se confruntă cu provocări din partea alternativelor sintetice, susţine Ben Cleary, unul din managerii care au condus Tribeca Global Natural Resources Fund.

"Diamantele sunt promovate pe ideea că vor reprezenta întotdeauna vârful în materie de lux şi materialism. Îngrijorarea noastră este dacă tânăra generaţie de mileniali va avea acelaşi ataşament faţă de aceleaşi produse ca şi părinţii şi bunicii", susţine Ben Cleary.

Fondul Tribeca a realizat un randament de 145% în 2016, cele mai bune performanţe din cele 10.000 de fonduri urmărite de furnizorul de date Preqin, graţie pariurilor sale că producătorii de marihuana din America de Nord vor profita de pe urma legalizării utilizării canabisului în scopuri medicale şi de recreaţie.

Pentru acest an, fondul Tribeca este optimist cu privire la evoluţia cărbunelui şi a certificatelor verzi. China şi-a redus producţia de cărbune ceea ce a dus la creşterea preţurilor la cărbunele utilizat în siderurgie şi termoficare. De asemenea, certificatele verzi s-au apreciat cu 20% în America de Nord anul trecut graţie programelor de tranzacţii susţinute de stat.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: diamante ieftinire marihuana medicala