x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Disney: the Next Generation. Cu Bella Thorne despre blugi şi pantofi

Disney: the Next Generation. Cu Bella Thorne despre blugi şi pantofi

de Sebastian S. Eduard    |    20 Iul 2012   •   13:42
Disney: the Next Generation. Cu Bella Thorne despre blugi şi pantofi

Odata cu incheierea filmarilor la Hannah Montana, anul trecut, Miley Cyrus face loc unor fete noi. Va fi greu pentru ele sa inlocuiasca imaginea care timp de cinci ani, din 2006 incoace, s-a identificat cu brandul Disney insa in Statele Unite ele devin din ce in ce mai populare. Doamnelor si domnilor (de fapt, copii!): Zendaya Coleman, Bridgit Mendler, Bella Thorne, China Anne McClain, Selena Gomez – noua generatie de vedete Disney!

Bella Thorne interpreteaza rolul lui CeCe Jones, o dansatoare aspiranta si jumatate a cuplului de tinere dansatoare care incearca sa ajunga vedete, in serialul “Totul pentru dans' de la Disney Channel. A jucat alaturi de Cristian Slater intr-un serial de televiziune, are la activ doua filme pentru marele ecran si a aparut in peste 60 de reclame in toata lumea. Nascuta pe 8 octombrie 1997 in Pembroke Pines, Florida, Thorne este cea mai tanara membra a unei familii cu 4 copii, toti actori. Ii place sa danseze, sa joace fotbal, sa petreaca timp cu familia si cu cei doi caini, sase pisici si… o testoasa.

Cum ai descrie serialul?

'Shake It Up' este un sitcom foarte amuzant despre prieteni si prietenie. Este povestea a doua fete care vor sa devina dansatoare profesioniste si pot spune ca este un serial foarte original. Este primul de acest gen! Serialul urmareste aventurile si calatoriile fetelor, precum si viata lor de eleve, cu bune si rele. E foarte tare.

Cat de mult te asemeni cu personajul din serial?

Eu si CeCe suntem exact la fel, doar ca eu nu intru in atatea necazuri ca ea. Este foarte misto sa joci rolul lui CeCe, este o tipa super amuzanta. Si mai avem ceva in comun: amandoua suntem preocupate de moda. Este multa moda in serial, ceea ce pentru mine e foarte bine.

Cum ai descrie stilul lui CeCe?

Stilul lui CeCe are ceva baietesc si ceva rock in el. Imi place stilul ei, e super.

Va asemanati si din acest punct de vedere?

Din cand in cand imi place sa port haine rock, baietesti, dar eu incerc sa-mi schimb look-ul in fiecare zi a saptamanii. Am un stil foarte ciudat. Azi ma vezi imbracata ca o rockerita, maine ma vezi cu haine hippy si apoi in stilul urban. Asta e frumos la moda, ca poti s-o schimbi oricand vrei.

Care este cea mai buna piesa din garderoba ta? Dar cea mai proasta?

Ooo, imi place intrebarea asta! La ora actuala am atatea haine in sifonier incat mi-e foarte greu sa ma gandesc la cel mai frumos sau la cel mai urat obiect de vestimentatie. Si te rog sa nu deschizi discutia despre pantofi. Pantofii sunt prima mea dragoste. Am extrem de multi acasa.

Haide, Bella, spune drept: cate perechi de pantofi ai in dulap?

Nu stiu! Sunt multe. Mult prea multe. Dar atunci cand imi raman mici, ii dau mai departe. Ii duc la un centru de colectare a hainelor, pentru ca altcineva sa se bucure de ei. In acest fel, fac o fapta buna.

Spune-mi o piesa de vestimentatie pe care orice fata ar trebui sa o aiba in garderoba.

Orice fata ar trebui sa aiba o pereche de pantofi extraordinara, care sa-i placa la nebunie. Si o pereche de jeansi care sa i se potriveasca de minune. Eu iubesc blugii.

Cat de important este pentru fete sa aiba blugi care sa li se potriveasca?

Extrem de important! Faceti-va timp sa mergeti sa cautati perechea perfecta de blugi, care sa vi se potriveasca. Incercati multe perechi, pentru a o gasi pe cea mai buna, dar in acelasi timp asigurati-va ca sunt confortabili, draguti si moderni.

Hai sa mai vorbim si despre serial… Va distrati pe platoul de filmare?

Cu totii ne distram pe platou. E foarte tare sa lucrezi cu oameni atat de talentati. Avem cea mai buna distributie!

Cum arata cabina ta de proba?

E super. Mama m-a ajutat s-o vopsesc in roz si negru. Cred ca arata nemaipomenit. Am un fotoliu puf cu model de zebra, pe care scrie Bella. Este foarte confortabil si arata bine.

×