Una dintre persoanele implicate în frauda de opt milioane de lei (peste 2,2 milioane de euro) de la BRD Craiova, Doru Meosu, cunoscut membru al lumii interlope din Timişoara, intenţiona să plece în Panama, după ce ar fi scos toţi banii din cont, afirmă surse judiciare.
Una dintre persoanele implicate în frauda de opt milioane de lei (peste 2,2 milioane de euro) de la BRD Craiova, Doru Meosu, cunoscut membru al lumii interlope din Timişoara, intenţiona să plece în Panama, după ce ar fi scos toţi banii din cont, afirmă surse judiciare, citate de Mediafax. Surse apropiate anchetei Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Timişoara afirmă că Doru Meosu intenţiona să plece în Panama imediat după ce ar fi fost scoşi toţi banii din cont. Informaţia a fost obţinută după ce anchetatorii, cu sprijinul SRI, au supravegheat convorbirile telefonice ale lui Meosu, imediat după ce acesta a scos din bancă 1,5 milioane de lei.
Şeful DIICOT Timişoara, procurorul-şef Mircea Andreş, a declarat că frauda a fost sesizată de un ofiţer de securitate al BRD Timişoara.
“A părut suspect că, la câteva minute de la efectuarea tranzacţiei, Meosu s-a prezentat la sediul băncii din Timişoara şi a cerut să scoată toţi banii din cont. A fost momentul în care ofiţerul de securitate al băncii a sesizat frauda. Între timp, la Craiov,a firma (CEZ Distribuţie Craiova – n.r.) din conturile căreia s-au luat banii punea întrebări băncii cu privire la transferul de care nu se ştia nimic”, a spus Andreş. Potrivit anchetatorilor, Meosu a reuşit să scoată din cont 1,5 milioane de lei, bani despre care acesta susţine că ar fi fost daţi unei alte persoane, probabil omul de legătură între acesta şi angajata BRD Craiova, Mihaela Rosana Biţu, cea care efectuat transferul banilor.
“El susţine că l-a contactat o terţă persoană, care i-a propus să-i ofere 30.000 de euro dacă deschide un cont la BRD pe numele lui, în care vor intra 20 de milioane şi dacă scoate aceşti bani imediat”, declară o sursă apropiată anchetei.
Procurorii DIICOT Timişoara au reuşit să stabilească şi modul în care a avut loc frauda. “Vineri dimineaţa, funcţionara băncii din Craiova, aflată în concediu, a venit la bancă. Aceasta era angajată ca supervizor, având drept de acces în computerele operatoarelor băncii. A spus că vrea să-şi verifice poşta electronică şi a cerut unei colege să stea la calculatorul ei. Interesant este că s-a aşezat la singurul computer din sediu care nu era în raza de vizibilitate a camerelor video. A transferat cele patru milioane din contul firmei CEZ Distribuţie Craiova în două conturi. Unul la Timişoara, deschis cu o zi înainte de un cunoscut cap al lumii interlope locale (n.r. Doru Meosu) şi al doilea deschis la Bucureşti de un cetăţean turc”, a spus procurorul-şef Mircea Andreş.
Procurorii DIICOT Timiş continuă ancheta în acest caz, încercând să stabilească dacă mai sunt şi alte persoane implicate în operaţiune, precum şi traseul banilor sustraşi.
Angajata BDR Craiova, Mihaela Rosana Biţu, neagă implicarea în această fraudă, dar anchetatorii spun că mai mulţi funcţionari ai băncii sunt deja martori în dosar şi au precizat că la momentul efectuării tranzacţiei femeia opera computerul. Până la afârşitul săptămânii se va realiza o expertiză informatică ce ar putea aduce probe noi privind modul în care s-a realizat tranzacţia. Pentru recuperarea celor 1,5 milioane de lei scoase de Doru Meosu din cont, anchetatorii au pus sechestru pe bunurile persoanelor arestate.
Ministerul Public a anunţat că o angajată a Sucursalei BRD din Craiova a fost arestată preventiv, marţi, alături de alţi trei complici, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, fraude financiare, mai multe infracţiuni informatice şi spălare de bani.
Mihaela Rosana Biţu este acuzată de procurorii DIICOT din Timiş că şi-a însuşit suma de opt milioane de lei, bani pe care i-a transferat şi ridicat fără autorizare, prin utilizarea fără a drept a parolei de acces a directorului sucursalei bancare la care era angajată, se arată în documentul remis marţi de Ministerul Public. Alături de Biţu au mai fost arestate alte trei persoane, una dintre ele fiind de origine turcă, stabilită la Bucureşti.
“În aceeaşi cauză penală au mai fost arestaţi preventiv inculpaţii Doru Meosu, Paul Vasile Mânzu şi Osman Tunc, toţi trei implicaţi în activitatea infracţională iniţiată de inculpata sus-amintită”, se arată în comunicatul Ministerului Public.
“La sfârşitul săptămânii trecute, o bandă organizată a încercat să prejudicieze banca printr-o serie de operaţiuni neautorizate. BRD s-a sesizat imediat şi, în mai puţin de două ore, cea mai mare parte din sumele respective au fost blocate. În acelaşi timp, a fost sesizată Poliţia şi DIICOT, banca depunând o plângere penală. Ancheta organelor în drept este în plină desfăşurare, majoritatea infractorilor fiind deja reţinuţi la această oră. A fost instituit, totodată, sechestru pe bunuri pentru recuperarea integrală a sumelor respective”, a declarat secretarul general al BRD, Adela Jansen.
Jumătate din cele opt milioane de lei au fost transferate în contul cetăţeanului de origine turcă, el fiind reţinut chiar în timp ce aştepta să ridice banii de la o unitate a băncii din Bucureşti. Diferenţa a intrat în contul ui Doru Meosu, cont deschis de acesta la o agenţie din Timişoara.
La 1 februarie 2008, Meosu a reuşit să ridice, în numerar, o parte din suma ce-i fusese transferată în cont 1,5 milioane de lei. Imediat după ce i-a retras, Meosu i-a dat banii lui Paul Vasile Mânzu, acesta din urmă dând sacoşa de bani unei persoane care îl aştepta în afara sediului băncii.
Doru Meosu este un cunoscut membru al lumii interlope din Timişoara. El a ieşit din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Timişoara în iulie 2007, unde a executat o pedeapsă pentru trafic de maşini de lux.
Meosu a fost implicat şi într-un atentat cu maşină-capcană, la Timişoara.
În martie 2000, o grupare de traficanţi de maşini de lux din Oradea, care a intrat în conflict cu gruparea lui Meosu, ar fi pus la cale eliminarea acestuia folosind o bombă ascunsă într-o maşină pe care urma să o primească Meosu. Bomba a fost fabricată din circa un kilogram de dinamită şi capse detonante româneşti, fiind plasată într-un Alfa Romeo. Bomba s-a declanşat accidental chiar la intrarea în Timişoara, iar în urma exploziei două persoane au decedat.
Preţul celebrităţii lui Meosu
Doru Meosu este numit de presa din judeţul Timiş "celebrul traficant de maşini”. Este un cunoscut cap al lumii interlope din judeţ, eliberat în urmă cu doar 7 luni din închisoare, după o condamnare pentru trafic de maşini de lux. Acum s-a întors în arest preventiv, pentru 29 de zile, după jaful ratat de la BRD.
NOTORIETATE. Doru Meosu şi-a câştigat celebritatea cu opt ani în urmă, când a fost la un pas de a deveni victima unei explozii. I se pregătise o bombă artizanală ascunsă într-un autoturism Alfa Romeo AR-01-KZV care trebuia să-i explodeze în casă sau în maşină, după cum au stabilit anchetatorii în acest caz. Se întâmpla la sfârşitul anului 1999, iar ancheta pentru stabilirea vinovaţior s-a încheiat în martie 2000 şi a scos la lumină trei grupări mafiote. Maşina trebuia să fie dusă la destinaţie de patru tineri tocmiţi de infractori, iar bomba a explodat pe Calea Aradului înainte de a ajunge la Meosu. Doi dintre tineri, Vasi Dorin şi Paşca Ciprian, au murit, ceilalţi doi, Cintean Cristian şi Martin Florin, fiind răniţi.
CONDAMNĂRI. Liderul traficului de maşini de la Timiş a reuşit de mai multe ori să fenteze poliţia. A fost condamnat de două ori la închisoare şi eliberat tot de atâtea ori înainte de termen pentru bună purtare. A treia oară i s-a cam înfundat, după ce oamenii săi au furat chiar maşina unui prieten al lui Gavril Dejeu, care era ministru de Interne în acea vreme. Acum a reuşit să dea lovitura care l-a transformat déjà în vedetă naţională, depăşind « graniţele » locale.
- Diana Caloianu