STATISTICĂ ● Avalanşă de finanţări europene
Autorităţile de management au primit 1.287 de proiecte de accesare a
banilor europeni pînă la 15 iulie, din care au fost aprobate 281, cu o
valoare totală de 2,5 miliarde de euro.
STATISTICĂ ● Avalanşă de finanţări europene
Autorităţile de management au primit 1.287 de proiecte de accesare a banilor europeni pînă la 15 iulie, din care au fost aprobate 281, cu o valoare totală de 2,5 miliarde de euro.
Românii au depus 1.287 de proiecte pentru bani europeni, în valoare de 4,17 miliarde de euro, din care au fost aprobate pînă acum proiecte în valoare de 2,5 miliarde de euro pe cele şapte programe, potrivit lui Eugen Teodorovici, secretar de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF). Din aceşti bani, 1,88 miliarde de euro reprezintă sume nerambursabile postaderare de la Uniunea Europeană.
De asemenea, fondurile preaderare şi postaderare destinate agriculturii, pentru 2008, totalizează 1,68 miliarde de euro. 23 de contracte au fost deja încheiate cu beneficiarii, în valoare totală de 204 milioane de lei, din care 180 de milioane de euro din fonduri UE, restul fiind bani din programele de preaderare.
Cele mai valoroase proiecte au fost depuse prin Programul Operaţional Regional (POR), gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei, 376, în valoare de 6,37 miliarde de lei (aproximativ 1,77 miliarde de euro). Din acestea au fost aprobate 166 de proiecte, în valoare de 5,46 miliarde de lei (circa 1,51 miliarde de euro). Circa 3,9 miliarde de lei (1,1 miliarde de euro) reprezintă fonduri UE. Totodată, au fost încheiate 12 contracte de finanţare, în valoare de 207 milioane de lei.
ANTIPOLUARE. Pentru mediu, Comisia Europeană a primit spre aprobare pînă la jumătatea lunii iunie opt proiecte de mediu, în valoare de 864 de milioane de euro, din care în lunile aprilie şi mai au fost aprobate şase proiecte pentru reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată, cu o valoare eligibilă de 650 de milioane de euro. Au mai fost depuse 48 de proiecte în domeniul biodiversităţii, în valoare de 200 de milioane de lei, care sînt acum în curs de evaluare.
Pe componenta de transport, autorităţile române estimează că în al doilea semestru al acestui an vor fi transmise CE trei proiecte majore, care vor fi cofinanţate de instituţii financiare internaţionale.
ÎNTREPRINZĂTORI. În cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice au fost depuse 569 de proiecte, în valoare toală de 2,78 miliarde de lei (772 de milioane de euro) în domeniul investiţiilor în întreprinderi mici şi mijlocii, cercetării şi tehnologiei informaţiei. Ministerul Economiei estimează că acordurile vor fi încheiate în iulie- octombrie 2008. Pe componenta de resurse umane au fost depuse 276 de proiecte, în valoare de 2,43 miliarde de lei, din care s-au aprobat 107 proiecte, în valoare de 1,23 miliarde de lei, din care un miliard de lei reprezintă fonduri UE. Din acestea s-au încheiat zece contracte în valoare de 180 de milioane de lei.
La dezvoltarea capacităţii administrative s-au înghesuit cinci proiecte în valoare de peste 35 de milioane de lei, iar pentru asistenţă tehnică s-au depus doar două proiecte, în valoare de 11,16 milioane de lei.
Citește pe Antena3.ro